Acasă Actualitate Parlamentul a aprobat calendarul pentru adoptarea bugetului pe 2019/ Ministerul Finanţelor a...

Parlamentul a aprobat calendarul pentru adoptarea bugetului pe 2019/ Ministerul Finanţelor a publicat un nou proiect cu un deficit mai mare cu 1.3 miliarde lei

-

Conducerea Parlamentului a aprobat, sâmbătă, calendarul dezbaterii bugetului de stat pe 2019. Amendamentele vor fi depuse până luni, la ora 12.00, iar votul final este programat vineri.

Potrivit programului de dezbatere şi adoptare a bugetului de stat pe anul 2019, aprobat în şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, parlamentarii vor putea depune amendamente până luni, la ora 12.00, urmând ca până la ora 14.00 acestea să fie centralizate.

Comisiile de specialitate din Parlament vor da avize luni, de la ora 15.00. (sursa:mediafax).

Maria CERNĂTESCU
Maria CERNĂTESCU
A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.