10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCât de mare este rezistența corpului uman?

Cât de mare este rezistența corpului uman?

Rezistenţa corpului uman se datorează minții sau mușchilor? Când vine vorba de alergat, distanța parcursă și viteza atinsă de un om sunt determinate de un număr de factori fizici, inclusiv de nivelul de oxigen (volumul pe care îl poate pompa în corp) și de pragul lactic, adică de punctul la care corpul tău produce mai mult acid lactic decât poate descompune (acumularea acestei substanțe te face să alergi mai încet).

Unii dintre acești factori sunt genetici, alții depind de pregătirea fizică. Potrivit ScienceFocus, abia în ultimii ani cercetătorii din domeniul sportului au început să recunoască importanța puterii minții în efortul fizic extrem.

Sportiva Kate Smyth, din Australia

Sportiva Kate Smyth, din Australia, a vut nevoie de asistență pe pistă după ce s-a prăbușit în timp ce alerga în cursa de maraton la Jocurile Commonwealth-ului din 2006

Cu cât alergi mai mult, cu atât este mai importantă o strategie mentală bine gândită. Strategiile comune de a face față durerii includ automotivarea și tehnici de distragere care blochează gândurile negative.

Secretul lui Wim Hof, omul care-și reglează temperatura corpului cu puterea minții

Cu 30 de ani în urmă, savanții au calculat că cel mai rapid maraton posibil, în condiții perfecte și cu un atlet perfect, ar dura o oră și 58 de minute. Și ne apropiem de acest punct.

Va putea cineva vreodată să alerge un maraton de două ore?

În septembrie 2018, alergătorul kenyan de cursă lungă Eliud Kipchoge a stabilit un nou record mondial, de 2:01:39, la Maratonul Berlinului – o cursă ideală pentru obținerea unor timpi rapizi, datorită lipsei variației de nivel, datorită faptului că sunt puține curbe și datorită condițiilor meteo, care sunt în general bune.

Fiziologii sportivi cred că limita de două ore va putea fi depășită în următoarele decenii, datorită creșterii numărului de „pepiniere de sportivi” și avansurilor în tehnologia de antrenament, creându-se astfel combinații ideale între atleți și condițiile de alergare.

Rezistenţa corpului uman depinde de mai mulţi factori

rezistența corpului uman

Anduranță extremă: Acești grăniceri chinezi înfruntă gerul în timpul antrenamentelor la bustul gol

În ceea ce privește rezistența corpului uman, alergatul pe distanță mare stresează corpul: cercetările recente de la Universitatea din Pelopones din Grecia au descoperit că nivelurile de inflamație din sângele atleților de ultraanduranță (cei care aleargă curse mai lungi decât maratonul) erau similare cu cele ale bolnavilor de cancer sau ciroză.

Totuși, în următoarele câteva zile, nivelurile de inflamație au revenit la normal, ceea ce sugerează că acești sportivi au o abilitate remarcabilă de a-și reveni după un efort intens. Un antrenament bun înseamnă să fii conștient de limitele tale, ca să poți să îți dai seama de momentul în care ai trecut de limita dintre „durerea bună” și „durerea rea”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS