Instituții ale statului, desemnate părți în dosarul Mineriadei, ar putea plăti daune

Foto: mariusghilezan.ro


Judecătorii de la Instanța Supremă care judecă dosarul Mineriadei au decis ca mai mai multe instituții de forță care au intervenit în zilele de 13,14 și 15 iunie 1990 să devină părți responsabile în cauză.

Asta înseamnă că dacă vor găsite vinovate, aceste instituții (printre care se află Ministerul de Interne, cel al Apărării, Jandarmeria și SRI), ar putea fi obligate să plătească despăgubiri.

Peste 2.500 de oameni au avut de suferit în urma represiunii violente de la București din 13-15 iunie 1990.

Potrivit procurorilor, 3 persoane au fost împușcate, iar alte 3 au fost rănite de gloanțe.

Aproape 1.300 de oameni au fost bătuți fie de minerii chemați în capitală de Ion Iliescu, fie de forțele de ordine care au intervenit brutal pentru împrăștierea manifestanților din Piața Universității.

Alți aproape 1.270 de oameni au fost privați de libertate.


Acum, judecătorii au decis să Ministerul Finanțelor, MAI, SRI, Parchetul General, Guvernul României, Jandarmeria Română, MAPN,Ministerul Economiei, Academia de Poliție și Liga Sindicatelor Miniere Libere din Valea Jiului să fie părți în dosarul în care Ion Iliescu și alți conducători de la acea vreme sunt acuzați de infracțiuni contra umanității.

Potrivit magistraților, aceste instituții riscă să plătească daune civile victimelor Mineriadei. Următoarele termene de judecată au fost stabilite pentru 5, 6 şi 7 martie.

Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990” şi au dispus trimiterea în judecată a cauzei, 14 persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu, fiind judecate.

Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a alţi 1.242.

„Admite, în parte, cererile formulate având ca obiect introducerea în cauză de părţi responsabile civilmente Dispune introducerea în cauză a următoarelor părţi responsabile civilmente: 1. Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice; 2. Ministerul Afacerilor Interne; 3. Serviciul Român de Informaţii (SRI); 4. Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; 5. Guvernul României; 6. Jandarmeria Română, prin Inspectoratul General al Jandarmeriei Române; 7. Ministerul Apărării Naţionale; 8. Ministerul Economiei; 9. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”; 10. Liga Sindicatelor Miniere Libere din Valea Jiului; 11. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române; 12. Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, prin Inspectoratul General al Jandarmeriei Române; 13. Societatea Comercială DOOSAN IMGB SA. Respinge toate celelalte cereri având ca obiect introducerea în cauză a părţilor responsabile civilmente”, se arată în minuta instanței.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 15 ianuarie 2019

Actualitate

» 7 trucuri pentru un machiaj perfect
» Salma Hayek dezvăluie secretul pe care îl urmează pentru a arăta atât de bine
» Ce alimente sunt benefice pentru memorie
» Băuturi dulci vs alimente dulci
» Fotografia unui ou a devenit cea mai apreciată imagine de pe Instagram
» Cum să oprești un atac de panică imediat, conform medicilor
» 5 alimente pe care nutriţioniștii le-ar elimina din regimul tău alimentar
» Femeia care nu îi poate auzi pe bărbaţi, la propriu
» Schimb dur de replici la dezbaterea Preşedinţiei României în PE | Dăncilă: Românii simt inechitate când văd că ţara lor e ţinută în afara spaţiului Schengen/ Amnistierea nu e un demers acceptabil. Nu distrugeţi Preşedinţia. Răspunsul premierului
» Doi bărbați au murit de gripă în județul Arad. Numărul deceselor în acest sezon ajunge la zece
» Comisia Europeană dă oficial undă verde CJ Cluj să construiască spitalul regional, dacă și Guvernul va fi de acord: Vom mobiliza șefii de consilii județene din regiunea nord-vest să susțină proiectul
» ANCOM propune prelungirea perioadei de desemnare a CNPR ca furnizor de serviciu universal
» Campania „Paza bună trece primejdia rea!” în Drobeta Turnu Severin
» CNA suspendă pe 17 ianuarie pentru 10 minute emisia postului Realitatea TV
» Instituții ale statului, desemnate părți în dosarul Mineriadei, ar putea plăti daune
» REZULTATELE ÎNTÂLNIRII DINTRE PREȘEDINTELE CNMR ALEXANDRU CUMPĂNAȘU ȘI PREȘEDINTELE ARMIS BOBBY PĂUNESCU CU AMBASADORUL AUSTRIEI LA BUCUREȘTI
» Dumitru Dragomir şi Ioan Bendei, condamnaţi la câte patru ani de închisoare cu executare
» Procurorii care s-au ocupat de dosarul violențelor din 10 august, cercetați disciplinar
» Premierul Viorica Dăncilă, în plenul PE: “Educația și cultura reprezintă cheia viitorului Europei”
» Grevă în opt aeroporturi din Germania
» Ministrul Educaţiei: Tinerii trebuie învăţaţi să gândească singuri
» Ministrul Toader dezinformează în legătură cu recursul compensatoriu

Local

» Un bărbat dispărut din Slatina este căutat la groapa de gunoi a orașului

Dolj

» Stradă din Craiova, ajunsă ca un traseu off-road
» Exclusiv GdS: Israelienii „se bat“ cu americanii pe banii pentru Avioane Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiovean atacat cu bâte şi săbii, în Rovine
» (Foto, Video) Incendiu la o casă din Craiova
» Craiova: Încep înscrierile pentru programul “Solidaritate” 2019

Gorj

» CEO a dat în judecată zeci de protestatari
» AJOFM Gorj plăteşte mai puţine indemnizaţii de şomaj
» SGA ar putea prelua de la Hidroelectrica investiţia de la Valea Sadului
» Gorj: Negocieri marți noapte între sindicatele și administrația CEO
» Gorjean împuşcat din greşeală la o partidă de vânătoare
» Gorj: Fabrică de 20 de milioane de euro la Rovinari
» Gorj: Se menține până pe 30 martie restricția de tonaj (7,5 tone) pe DN 67C, între Novaci și Rânca
» 100.000 de metri cubi de masă lemnoasă, scoşi la vânzare de Direcţia Silvică Gorj

Olt

» Un bărbat ar fi fost ucis și îngropat în groapa de gunoi a municipiului Slatina

Sport

» Handbal (f) / Dorința a fost mare, echipa – mică. Vezi reacțiile de după meciul SCM Craiova – CSM București (VIDEO, FOTO)
» Au luat-o din loc şi „leii“ mai mici (VIDEO, FOTO)
» Filieşenii au demarat pregătirile şi se simt puternici (VIDEO, FOTO)
» Handbal (f) / SCM Craiova a pierdut categoric derbiul cu CSM București

Sanatate

» Merele, arme împotriva răcelilor
» Cum îți îmbunătățești memoria
» (VIDEO, Foto) Lansarea Campaniei de promovare a vaccinării„Copilăria, cel mai frumos cadou”

Educatie

» Universitatea din Craiova deschide centru de învăţare pentru studenţi

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Studiu despre fericire

Top