ATENTAT LA SIGURANȚA NAȚIONALĂ: ALIANȚA ROMÂNIA DEMNĂ ȘI PUTERNICĂ FORMATĂ DIN CNMR ȘI ARMIS CONDAMNĂ DECLARAȚIILE FĂCUTE DE OFICIALUL MAGHIAR BALAZS ORBAN

Autori


Alianța „România Demnă și Puternică” (ARDP) formată din CNMR și ARMIS condamnă cu fermitate declarațiile provocatoare și iresponsabile făcute de Balázs Orbán, secretar de stat al Prim-ministrului Ungariei.Reprezentanţii guvernării de la Budapesta, prin vocea lui Balázs Orbán, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei au reluat tirul atacurilor furibunde, iredentiste și revanșiste la adresa României și Uniunii Europene, printr-o serie de afirmații nedemne de un stat membru al comunităţii euro-atlantice, promovând cu obstinație ideea autonomiei Ţinutului Secuiesc în Transilvania şi îndemnând cu insistență la nesupunere civică.Balázs Orbán, cu ocazia comemorării a peste două secole şi jumătate de la Masacrul de la Siculeni, când sute de persoane au fost executate în urma ordinului dat de autorităţile austriece de la Viena a făcut o serie de declaraţii controversate prin care a comparat Viena de acum 255 de ani, respectiv regimul care a permis masacrarea secuilor, cu actualele autorităţi de la Bucureşti și nu numai: „Iar dacă un imperiu – fie că este vorba de Viena de acum 255 de ani, Bucureştiul acum pentru secui sau Bruxelles-ul în unele cazuri în relaţia cu noi toţi – nu respectă aceste lucruri, împotrivirea este legitimă, conform vechilor principii juridice” a explicat secretarul de stat ungar, ceea ce demonstrează că Ungaria, prin atacurile sale iraționale și furibiunde, pare a se îndepărta cu pași repezi de UE, de fundamentele și principiile care au consacrat această alianță.Totodată, oficialul de la Budapesta a readus pe tapet laitmotivul politicienilor unguri contemporani, respectiv: câştigarea autonomiei de către cei din Ţinutul Secuiesc și în indolența și ignoranța sa, a reușit performanța de a se și indigna de faptul că acest demers a fost și este aspru sancționat în mod constant de autorităţile de la Bucureşti!!!Balázs Orbán, căruia nu-i putem scuza regresul în privinţa democraţiei, fiind cuprins de o mare efervescență în ale declarațiilor malițioase, nu a uitat să reamintească faptul că “Guvernul Ungariei se străduieşte să sprijine eforturile depuse pentru apărarea drepturilor minorităţilor maghiare și pentru obţinerea autonomiei” dar și a unor avantaje neconstituţionale pentru etnia pe care o reprezintă, am spune noi !!! Astfel, devine tot mai clar pentru toți românii, că politica Ungariei pe termen lung, are ca prioritate principală sarcina de a-i face pe cetățenii maghiari din Transilvania cât mai dependenți instituțional de Budapesta și cât mai independenți de București.Trebuie să luptăm cu tărie împotriva revanșismului maghiar, rezultat al urmărilor Tratatului de Pace de la Trianon prin care Ungaria, ca multe alte state, a suferit pierderi teritoriale. Acesta nu poate fi tolerat și încurajat, pentru că dorința de răzbunare din cuvinte și sloganuri poate evolua și se poate transforma într-un element ideologic esențial și în același timp periculos al politicii de stat maghiare.“Lipsa de reacție a clasei politice din România care a asistat și asistă impasibilă la declarațiile provocatoare, mincinoase și periculoase ale oficialilor maghiari m-a întristat și m-a revoltat ca de fiecare dată. De aceea voi încerca să fiu la fel de dur ca adevărul și la fel de neîndurător ca dreptatea și să afirm ca Ion Rațiu, că existenţa noastră ca națiune nu se discută, ci se afirmă! Degeaba se răsucesc în mormânt eroii României Mari, toţi cei care au pierit cu arma în mână pentru eliberarea ţării sau cei care la Alba Iulia au oferit României Ardealul, pentru că Ungaria prin revizioniștii săi va pretinde mereu că tratatul de la Trianon a fost unul injust pentru ei și că Ținutul Secuiesc este al lor! Pe de altă parte, creșterea sentimentului naţionalist printre diaspora maghiară care trăieşte în regiune va rămâne în permanență o prioritate și un cui al lui Pepelea, pentru oficialii maghiari. Tocmai de aceea trebuie să fim fermi și să sancționăm aspru și imediat orice atentat la istoria, demnitatea și unitatea națională, orice declarații și acțiuni care încurajează extremismul, iredentismul și revanșismul și să facem de așa natură încât prin reacția noastră, oficialii unguri să accepte adevărul istoric, să nu mai mintă și să nu mai incite la dezbinare, să învețe să respecte românii și leagănul românismului dar și ceea ce n-au reușit să învețe până acum și anume să facă diferența între democraţie şi autoritarism. Trebuie să învățăm cu toții o lectie importantă: acolo unde există unitate va exista întotdeauna și victorie” a declarat Alexandru Cumpănașu, Președintele CNMR și coPreședinte al ARDP.„Guvernul de la Budapesta încearcă să sustragă atenția de la problemele de reprezentare pe care le are în Ungaria, folosind vechea placă cu așa numitul ținut secuiesc, moldovenesc, oltenesc. Probabil nu sunt la curent cu proiectul prin care un număr de localități ce se află în așa numitul Banat Sârbesc se mută în mod natural în zona Brașov, Harghita și Covasna” a declarat Bobby Păunescu, Președintele ARMIS și coPreședinte al ARDP.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 10 ianuarie 2019

Actualitate

» O avalanşă a lovit un hotel din Elveţia; mai mulți răniţi
» Alertă la metrou, după descoperirea unui colet suspect la stația Lujerului
» Top 10 locuri unice din lume
» Dosarul lui Gabriel Oprea privind moarte poliţiştului Gigină, retrimis la DNA
» Peste 100.000 din ouăle contaminate cu insecticid au ajuns în consum. Autorităţile au anunţat târziu situaţia
» Vârstnicii sunt cei mai tentați să distribuie stiri false pe internet
» Cum se previn înşelăciunile prin metoda „Accidentul“
» Dăncilă îi cere din nou preşedintelui Iohannis emiterea decretelor pentru Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, propuşi miniştri la Dezvoltare şi Transporturi
» Administraţia Donald Trump insistă că trupele americane vor fi retrase din Siria: Decizia a fost luată
» A murit academicianul Iulian Văcărel

Local

» Gripa a ajuns și în Olt. Patru pacienți diagnosticați în urma analizelor de laborator
» Patru şoferi morţi pe loc, în două accident rutiere

Dolj

» „Cred în România“ (I) Un doljean a investit într-o fermă toţi banii câştigaţi în Norvegia
» Ford restructurează activitatea din Europa. Craiova nu este afectată
» Deschidere de an în forţă la Teatrul pentru copii şi tineret „Colibri“
» Dispare vinieta din parbriz
» Când va fi gata stadionul de atletism din Craiova
» Au apărut fisuri în pereţii pasajului subteran
» Întreruperi energie electrică de luni
» Craiova: O maşină a intrat în stâlp, apoi a fost lovită de un alt autoturism
» Craiova: Prins în timp ce vindea ilegal ţigări în Piaţa din Valea Roşie
» Craiova: Prinşi de poliţişti imediat după ce au furat un portofel
» Cetăţenii din Breasta îşi pot face buletinul în localitate, de pe 14 ianuarie

Gorj

» Şanse de salvare pentru gemenii din Gorj îmbolnăviţi la New York
» Minerii vor pleca să lucreze în construcţii, dacă nu li se vor mări salariile
» Jumătate din candidaţi pică examenul de conducere
» Tânără din Gorj, cercetată după ce a înşelat un italian de 73 de ani cu aproape 780.000 de euro

Olt

» Peste jumătate de million de lei pentru Zilele Slatinei, ediția de iarnă 2019
» Gripa a ajuns și în Olt. Patru pacienți, diagnosticați în urma analizelor de laborator
» Două femei au fost rănite pe trecere, în Slatina
» Olt: Sancţiuni de peste 10.000 de lei aplicate de poliţişti în cadrul acţiunii Safety Cash

Sport

» Voleibalistele lui Zlotea reiau competiţia
» Trupa lui Burcea luptă în Spania
» (VIDEO) Baschetbaliştii nu concep decât victoria cu Timişoara
» S-a stabilit programul de lucru de la Filiaşi
» Fotbal / Burlacu și Gardoș merg la Poli Iaşi la schimb cu Andrei Cristea (UPDATE)
» Fotbal / Pandurul Nicolae Pârvulescu a semnat cu U Cluj
» Baschet (m) / Iuri Fraseniuc, Igor Mijajlovic şi secundul Dan Ioan au prefaţat meciul cu Timişoara (VIDEO)
» Irina Begu a ratează semifinala turneului WTA de la Hobart

Bani & Afaceri

» Bursa de Valori la a treia zi de scădere consecutivă
» Ford închide unităţi de producţie din Europa

Sanatate

» Totul despre laringită
» Atenție la bolile care sunt agravate de frig!
» Psoriazisul, a 5-a cea mai importantă boală cronică netransmisibilă

Magazin

» Horoscopul de weekend
» „Monstrul“ din sistemul de canalizare, lung cât şase autobuze, descoperit în Anglia UploPorn.com (ul.to) – Download Porn HDRGPorn.com – Free Porn Downloads
» Reţeta de weekend – Ciorbă de varză cu afumătură
» Bancul zilei
» Solistul de la Metallica debutează ca actor la Sundance 2019
» (Galerie foto) Trunchiul unui copac, transformat într-o mică bibliotecă. Locul este magic

Top