12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMai multe containere cu substanțe chimice periculoase au căzut de pe o navă în Marea Nordului

Mai multe containere cu substanțe chimice periculoase au căzut de pe o navă în Marea Nordului

Autoritățile olandeze sunt în alertă după ce o navă cargo a pierdut în Marea Nordului cel puțin 270 de containere dintre care 3 conțin o substanță periculoasă. O parte din încărcătură a eșuat pe coasta olandeză.
Pe plajele insulelor olandeze Wadden, cât vezi cu ochii, diverse obiecte pe care localnicii s-au și repezit să le adune, fără să țină cont de avertismentul gărzii de coastă, prin care li se cerea să nu se apropie de zonă.
20 de contaniere pline cu televizoare, becuri, jucării și chiar și încălțăminte au eșuat acolo.
Printre containerele căzute de pe ambarcațiunea care naviga sub pavilion panamez, se află unele care conțin substanțe extrem de periculoase, pe care însă autoritățile nu au reușit încă să le repereze.

Nava MSC ZOE se afla în apele germane, când a pierdut containerele în mare dintre Vlieland, Olanda și oraşul german Bight în sud-estul Mării Nordului chiar în ziua de Anul Nou.
MSC Zoe are o lungime de aproape 400 de metri și lățimea de 59. Este una dintre cele mai mari ambarcațiuni de transport capabilă să transporte peste 19 mii de containere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS