Conservatorii cancelarului Angela Merkel rămân la conducerea landului Hessa, în pofida eşecului din alegeri

Angela Merkel
Angela Merkel. Foto Mediafax
Autori


Uniunea Creştin-Democrată germană (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, a semnat duminică un nou acord de coaliţie cu Verzii în Landul Hessa, refăcând astfel alianţa premergătoare alegerilor din octombrie, la care atât creştin-democraţii cât şi social-democraţii au pierdut voturi în favoarea Verzilor şi extremei-drepte, transmite informează Agerpres, citând EFE.

CDU a obţinut la scrutinul din landul Hessa 27% din voturi, cu 11 procente sub scorul de la alegerile precedente, în timp ce Verzii au obţinut 19,8% din voturi, o creştere de 8 procente faţă de scrutinul anterior.

Partidul Social-Democrat (SPD) a pierdut tot 11 procente şi a fost la egalitate cu Verzii, iar formaţiunea de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) s-a situat pe poziţia a patra, obţinând 13%, cu 9 procente peste cele de la ultimul scrutin şi reuşind astfel să intre în premieră în parlamentul regional, acest partid înregistrând creşteri la toate alegerile desfăşurate recent în Germania, ca efect al politicii privind migraţia promovată de cancelarul Merkel.

Pentru creştin-democraţi rezultatul slab înregistrat la alegerile din landul Hessa a urmat pierderii majorităţii absolute la scrutinul similar desfăşurat în Bavaria.


În urma eşecului CDU la scrutinul din Hessa, Angela Merkel a decis să se retragă de la conducerea CDU şi a promis că nu va mai candida pentru încă un mandat de cancelar (care ar fi al cincilea) la următoarele alegeri generale din anul 2021.

Dar conducerea CDU avea să fie preluată în urma alegerilor de la Congresul formaţiunii de către Annegret Kramp-Karrenbauer, zisă şi ”mini-Merkel” datorită relaţiei sale foarte apropiate cu cancelarul, ea învingându-l la limită pe Friedrich Merz, care dorea să dea partidului un impuls mai spre dreapta, pentru a face faţă astfel provocării reprezentate de către partidul Alternativa pentru Germania (AfD).


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 23 decembrie 2018

Actualitate

» Buzău: Copil de 11 ani accidentat grav în localitatea Scurteşti
» Cercetătorii australieni au identificat o nouă modalitate de a stopa răspândirea cancerului de piele
» Jaf la o casă de schimb valutar din Timișoara / Hoții au fugit cu 150.000 de euro
» Accident minier în Rusia: Opt muncitori au murit, un altul este dat dispărut
» “Copilul lui Krakatoa”, vulcanul care face ravagii în Indonezia
» Conservatorii cancelarului Angela Merkel rămân la conducerea landului Hessa, în pofida eşecului din alegeri
» Craiova: Copertină desprinsă de vânt, coborâtă de pompieri
» Mureş: Cei trei copii intoxicaţi cu fum în incendiul de la Archita au murit
» ANM: Crăciun cu ninsori slabe şi temporare în Transilvania, Maramureş şi Moldova; strat nou de zăpadă în Ajun, doar la munte
» CFR SA asigură continuitate în traficul feroviar pe raza Regionalei CF Timişoara prin transbordarea pasagerilor
» Iaşi: Bărbat împuşcat la o partidă de vânătoare
» Vâlcea: Accident rutier soldat cu o persoană rănită
» Aflat în vizită în Ciad, Emmanuel Macron a lăudat misiunea antiteroristă regională, Operaţiunea Barkhane
» Genele care influenţează forma corpului ar putea contribui la creşterea riscului de diabet şi infarct
» Japonia: Împăratul Akihito a evocat, cu câteva luni înainte de a abdica, lunga sa domnie a păcii
» Hunedoara: Două vagoane în care se aflau 20 de călători au deraiat; o persoană a fost rănită
» Gorj: Ninge din nou la Rânca

Publireportaj

» Expoziţia-eveniment „A fost odată familia Mihail“, la Muzeul de Artă Craiova
» Calafatul – oraşul care se dezvoltă pe fonduri externe

Dolj

» 29 de ani de la Revoluţie, o masă de pomenire şi apoi… uitare
» Atenţie ce produse cumpăraţi pentru masa de Crăciun!
» Un fost primar a intrat în puşcărie înainte de Crăciun

Gorj

» Hidrocentrala Bumbeşti va fi conectată la Sistemul Energetic Naţional
» Mai puţini turişti în Gorj la finalul anului
» Căsătorii de Revelion, la Poarta Sărutului
» Cariera Roşiuţa îşi va prelungi activitatea până în 2027

Sport

» Moşul a fost atent şi cu Academic Craiova
» Handbal (f) / O victorie și două înfrângeri pentru SCM Craiova la „Cupa de iarnă“ de la Zalău
» Fotbal / Real Madrid a câştigat Cupa Mondială a cluburilor
» Fotbal / „U“ Craiova a punctat la capitolul imagine: a deschis noul magazin oficial! (galerie foto)

Bani & Afaceri

» Care sunt primele 10 cele mai profitabile afaceri din Dolj

Sanatate

» Cele mai puternice antibiotice naturale

Magazin

» Bancul zilei
»

Top