Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a semnat luni decretul privind instituirea stării excepţionale pe teritoriul Ucrainei pe o perioadă de 60 de zile, în urma sechestrării duminică a trei nave ale Forţelor maritime ucrainene de către gărzile de coastă ruse în Marea Neagră, în apropiere de strâmtoarea Kerci, deşi pentru a intra în vigoare documentul mai trebuie aprobat de către parlament, Informează Agerpres, citând Reuters, EFE şi dpa.
Prin decretul său, preşedintele ucrainean a promulgat de fapt decizia adoptată duminică seara de către Consiliul de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei (SNBO), conform serviciului de presă al preşedinţiei ucrainene.
Starea de urgenţă ar urma să intre în vigoare de luni (26 noiembrie), ora locală 14:00, până în data de 25 ianuarie 2019, aceeaşi oră, deşi aceasta ar putea fi ridicată oricând, după cum explică SNBO.
Acest decret prezidenţial, care nu implică neapărat mobilizarea trupelor, mai trebuie să fie aprobat de Rada Supremă (parlamentul unicameral) de la Kiev.