CCR discută mai multe sesizări referitoare la modificarea Codului Penal



Curtea Constituţională discută luni sesizările preşedintelui Klaus Iohannis, PNL, PMP, USR, ÎCCJ privind modificările aduse Codului penal şi Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, amintește Agerpres.

În opinia şefului statului, această lege a fost adoptată în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor neconstituţional întrunită. Actul normativ nu a fost expres înscris pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare, existenţa acestuia pe ordinea de zi a acestei Camere neputând fi prezumată ca fiind implicită, întrucât la momentul convocării forului în sesiune extraordinară nu fusese adoptat de Senat şi nici nu fusese înregistrat la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, completează şeful statului.

El arată că unele prevederi ale legii încalcă decizii ale CCR, indicând modificările la “aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei”.

Preşedintele solicită CCR să constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie este neconstituţională în ansamblul său.


La rândul său, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională cu privire la aspectele de neconstituţionalitate cuprinse în legea de modificare a Codului penal.

De asemenea, deputaţii PNL, USR şi PMP solicită Curţii să constate că legea este neconstituţională în ansamblul ei deoarece Parlamentul a procedat la adoptarea acesteia cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5), art. 61, art. 64, art. 69 alin. (2), art. 75, art. 147 alin. (4) şi ale art. 148 din Constituţie.

În sesizare Opoziţia invocă poziţia GRECO potrivit căreia acest for consideră că modificările propuse cu privire la Codul penal, discutate de Comisia parlamentară specială comună în legătură cu Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie, depăşesc scopul Directivei europene şi dau naştere la îngrijorări serioase atât pe plan intern, cât şi printre alte state, pentru potenţialul impact negativ asupra asistenţei judiciare reciproce şi asupra capacităţii sistemului de justiţie penală de a aborda forme grave de criminalitate, inclusiv infracţiuni legate de corupţie.

Aceştia arată că legea a fost adoptată fără realizarea unui studiu de impact.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 17 septembrie 2018

Actualitate

» Siria: Numeroşi militari iranieni, ucişi în urma raidurilor aeriene israeliene
» Viorica Dăncilă nu a ajuns la întâlnirea cu Jean Claude Juncker
» Kolinda Grabar-Kitarovic, preşedinta Croaţiei, la Summitul celor Trei Mări: Croaţia propune 11 proiecte de cooperare
» Iohannis, mesaj pentru SUA, în deschiderea summitului Iniţiativa celor Trei Mări: Suntem interesaţi să menţinem o relaţie transatlantică robustă. România are potenţialul de a fi o platformă energetică regională
» Organizarea referendumului pentru familie va costa aproximativ 100 de milioane de lei
» Cazul jurnaliştilor reţinuţi în Bulgaria: Încătuşaţi la groapa cu documente arse
» Consiliul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii critică dur noua lege a pensiilor: Este ca o bombă cu ceas pusă în economie
» BEI acordă României un împrumut de 450 milioane de euro pentru Programul de Dezvoltare Rurală
» Peste 338 000 de voluntari au participat la Ziua de Curățenie Națională de pe 15 septembrie
» Şedinţa extraordinară a Guvernului se amână pentru marţi
» ”Terorism comercial” în Australia: Panică după ce au fost găsite ace în căpșuni vândute în mai multe state australiene
» Guvernul, convocat în şedinţă după ce CCR a dat undă verde pentru Referendum în România. CCR a avizat favorabil Legea pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei
» Referendumul pentru familie nu va putea fi monitorizat informatic pentru prevenirea votului ilegal. Societatea civilă solicită premierului modificarea urgentă a legislației
» Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte

Publireportaj

» Salonul Național de Restaurare, ediția a XIV-a, la Muzeul Olteniei Craiova

Local

» Referendum pentru redenumirea județului Olt, pe 7 octombrie
» Promenada din Slatina, WC în aer liber

Dolj

» Elev de la Zănoaga, cu piciorul rupt la ora de sport?
» Fiul lui Enryko Constantinescu, arestat în lipsă
» Legume mai puţine şi mai scumpe în Piaţa Centrală din Craiova
» Directorul Filarmonicii „Oltenia“, în centrul unui nou scandal
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Dolj: Patru persoane, rănite la Tatomirești
» Dolj: 139 de sancţiuni contravenţionale, aplicate ieri
» ISU Dolj recrutează candidați pentru concursul de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ,,Pavel Zăgănescu”
» Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, în octombrie la Craiova
» Craiova: Smiley îşi invită fanii să participe la cea mai mare Foto-Confesiune din ţară
» Urmărire pe străzile din Craiova pentru prinderea unui tânăr care conducea fără permis

Gorj

» Asociaţii Clubului Pandurii, executaţi silit
» Gunoiul a rămas neridicat la Târgu Jiu, după ziua de curăţenie naţională
» Bani pentru modernizarea UPU din cadrul Spitalului Judeţean
» Acţiuni de control desfăşurate de inspectorii DSVSA Gorj
» Gorj: Sediu nou pentru Primăria Scoarţa
» Gorj: Busturi pentru Tudor Vladimirescu şi Eminescu, dezvelite în cadrul Festivalului Internaţional Gorjfest
» Gorj: Două cantine din Târgu Jiu, amendate de inspectorii DSVSA

Olt

» Olt: Anchetă deschisă după ce o fetiţă ar fi fost agresată la o grădiniță din Caracal
» Olt: Prima tranșă din vaccinul antigripal, așteptată în următoarele zile

Vâlcea

» Vâlcea: Armă de vânătoare, ridicată de poliţişti la Sineşti
» Ziua Națională a Curățeniei – un proiect de succes la Râmnicu Vâlcea

Sport

» Dragoș Bon: La Pucioasa am arătat o organizare foarte bună
» Mugur Gușatu: Frica de rezultat te face să greșești mai ușor
» Baschetbaliștii Craiovei au o perioadă plină
» Voleibaliștii lui Pascu se testează în Capitală
» Țicu: A fost o săptămână grea!

Bani & Afaceri

» Financial Times: Noul CEO al Vodafone anunţă că va da afară 1.700 de oameni din centrele de servicii din România, India şi Egipt

Sanatate

» Cum poate fi învins cancerul la copii

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Paul McCartney, în fruntea topului american Billboard, pentru prima dată după 40 de ani
» Câţi români vând pe eBay şi care sunt cele mai vândute produse

Top