Din 2019 se poate renunța la ora de iarnă



Comisia Europeană a propus, miercuri, renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa în 2019, oferind statelor membre libertatea de a decide o dată pentru totdeauna dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă.

În discursul său privind starea Uniunii, preşedintele Jean-Claude Juncker a declarat: „Cu toţii afirmăm în discursurile noastre că dorim să acţionăm la nivel macro în chestiunile de importanţă majoră şi la nivel micro în chestiunile de importanţă minoră. Dar nu există aplauze atunci când legislaţia UE prevede faptul că europenii trebuie să schimbe ora de două ori pe an. Astăzi, Comisia propune schimbarea acestei situaţii. Schimbarea orei trebuie să înceteze. Statele membre ar trebui să decidă singure ca cetăţenii lor să trăiască în condiţii de oră de vară sau de iarnă. Este o chestiune de subsidiaritate. Mă aştept ca Parlamentul şi Consiliul să împărtăşească acest punct de vedere şi să găsească soluţii care funcţionează pentru piaţa noastră internă. Suntem în întârziere”.


Propunerea legislativă urmăreşte să asigure faptul că orice modificări sunt efectuate în mod coordonat între ţările vecine, astfel încât să se garanteze funcţionarea adecvată a pieţei interne şi să se evite fragmentarea, care ar putea apărea dacă unele state membre păstrează dispoziţiile referitoare la schimbarea sezonieră a orei, în timp ce altele renunţă la ele.


Comenteaza acum

Alte stiri

29 martie 2019

Noi estimări ale componenței viitorului Parlament European

Parlamentul European a lansat astăzi estimări actualizate ale viitoarei sale componențe (cea de-a noua legislatură), în baza unei compilații a sondajelor naționale reprezentative. Parlamentul European a publicat un nou set de estimări despre cum ...

Sumarul ediției de joi, 13 septembrie 2018

Actualitate

» 1.200 de ambulanţe vor fi achiziţionate în România
» Parlamentul European ia poziţie în privinţa diferenţelor de calitate a produselor
» Copiii şi profesorii din Olt, campioni la reciclare
» Vâlcea: Material lemnos confiscat la Orleşti
» Din 2019 se poate renunța la ora de iarnă
» Craiova: Experţii ABA Jiu şi cei olandezi lucrează la “Studiul integrat pentru reabilitarea zonelor afectate de secetă în Câmpia Olteniei”
» Antifrauda anunţă o intensificare a controalelor pe segmentul autovehiculelor second-hand
» Polonia a anunțat că nu va vota pentru sancțiuni impuse de UE Ungariei
» Veniturile din drepturi de autor vor fi luate în calcul pentru indemnizația de creșterea a copilului

Publireportaj

» Back to school – Reduceri la Gia Sistem IT Center

Local

» Începe festivalul „Oltenii și… restu’ lumii“

Dolj

» UPDATE Tânăr înjunghiat lângă Parcul „Romanescu“. Agresorul a fost identificat, însă nu a fost prins
» Cartierul chinezesc, ce ghinion!
» Omul de afaceri Adrian Berceanu, de negăsit
» Iordache, tras pe dreapta de la conducerea Termo
» La luptă împotriva gunoaielor, alături de Let’s Do It, România!
» Întreruperi energie electrică de luni
» 3.500 de copii au participat vara aceasta la Ateliere Șotron. Mulţi dintre micuţii sunt din Dolj şi Vâlcea
» Un tânăr a fost înjunghiat în apropierea Parcului Romanescu
» Conferința Regională din ciclul ”Regional Danube Strategy Summit” la Craiova
» Craiova: Înscrieri pentru „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”, ediția a IX-a

Gorj

» Poliţia, în campanie contra furturilor la Spitalul Judeţean
» O îngrijitoare, la un pas să fie violată de un minor
» Baza de Tratament de la Săcelu se închide după acest weekend
» Vin banii pentru ultimele lucrări la Stadionul Municipal
» CEO se va împrumuta în bănci să poată achita certificatele de CO2
» Gorj: Simpozion dedicat asistenţei sociale
» Gorj: Pregătiri pentru referendum
» Jumătate dintre angajaţii CEO au ridicat cota de cărbune pentru încălzirea de iarnă
» Festivalul Folcloric Pastoral „Coborâtul Oilor de la Munte”, în Baia de Fier
» PSD Gorj va avea un nou preşedinte

Olt

» Slatina: Festivalul „Oltenii şi Restu’ Lumii“ la cea de-a XXIV-a ediţie
» A patra zi de protest pentru profesorul oltean care cere să nu se comaseze două clase

Mehedinţi

» Mehedinţi: Sancționați pentru că transportau material lemnos fără documente
» Mehedinţi: Prinși în flagrant în timp ce sustrăgeau bani dintr-un autoturism neasigurat
» Mehedinţi: Activităţi dedicate Zilei Pompierilor din România

Vâlcea

» Vâlcea: Tânăr bănuit de furturi din locuinţe, reţinut
» Eveniment sportiv destinat copiilor, la Shopping City Râmnicu Vâlcea

Sport

» SCM Vâlcea a câștigat derbiul Olteniei din handbal
» Continuați urcușul!
» Baschetbaliștii, înfrânți în ultimul amical din Capitală
» „Satelitul“ caută prima victorie
» Andrei Bobonete: Îmi place la CSO Filiași
» Handbal (f) / SCM Vâlcea a câștigat derbiul cu SCM Craiova

Sanatate

» Metode de reducere a hipertensiunii arteriale
» Dispozitive medicale moderne pentru pacienţii cu diabet şi epilepsie
» Aloe vera, proprietăţi şi beneficii

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Reţeta de weekend – Piept de pui umplut cu spanac
» Bancul zilei

Top