Meteorologii au anunţat că vremea în următoarele trei zile va fi stabilă.
Miercuri, în regiunile estice şi sud-estice valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, cerul va fi temporar noros, iar averse, descărcări electrice şi uşoare intensificări ale vântului vor fi local în Dobrogea şi izolat în Moldova, Muntenia şi în zona Carpaţilor de Curbură. În restul ţării, vremea va fi caldă şi frumoasă, cu cer variabil şi vânt slab până la moderat, cu unele intensificări doar pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade pe litoral şi 31 de grade în vestul şi în sudul Olteniei. În zonele joase dimineaţa izolat se va semnala ceaţă.
În Capitală, pe parcursul zilei vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată, posibil descărcări electrice şi vânt în general moderat. Temperatura maximă, apropiată de media climatologică specifică perioadei, va fi de 27…28 de grade.
La mare, vremea va fi normală termic. Trecător va ploua slab. Vântul va sufla în general moderat ziua, apoi va slăbi în intensitate. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 25 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 şi 23 de grade
La munte în zona Carpaţilor de Curbură, cerul va fi temporar noros şi mai ales ziua, local se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În restul zonei montane, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări temporare pe crește.
Joi, vremea va fi caldă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime, de vară în aproape toată țara, adică peste 25 de grade, ajung la 30 de grade la Satu Mare. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sudul, sud-estul teritoriului și la munte, unde pe arii restrânse vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Dimineața, izolat, în zonele joase de relief se va forma ceață.
Şi în Bucureşti, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. 13-15 grade dimineaţa şi o maximă de 27…28 de grade.
Vineri, vremea se va menține caldă. Temperaturile maxime nu se schimbă semnificativ față de joi, peste 25 de grade în toată țara până la 30 de grade la Drobeta și Satu Mare. Trecător cerul va avea unele înnorări și pe arii restrânse, mai ales la munte, vor fi averse slabe și descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat.
În București, vremea va fi caldă, cu 13-15 grade dimineața și o temperatură maximă de 28…29 de grade.