Ministerul Finanţelor a transferat ANSVSA fondul pentru despăgubirea crescătorilor de porci



Ministerul Finanţelor a transferat ANSVSA suma de 40 de milioane de lei, pe lângă cei 160 de milioane de lei prevăzuţi în rectificarea bugetară, pentru despăgubirea crescătorilor de porci afectaţi de pesta porcină africană, a anunţat, miercuri, la Palatul Victoria, premierul Viorica Dăncilă, scrie Mediafax.

„Am luat mai multe măsuri pentru a sprijini financiar pe toţi cei care au avut de pierdut din cauza pestei porcine africane cât şi pentru combaterea răspândirii virusului. Suplimentar faţă de sumele prevăzute în rectificarea bugetară pentru despăgubirea crescătorilor de porci, adică peste 160 de milioane de lei, Ministerul Finanţelor Publice a transferat ANSVSA încă 40 de milioane de lei. Prin urmare, sunt disponibili peste 200 de milioane de lei, în special pentru plata despăgubilor, dar şi pentru achiziţia de dezinfectanţi, kit-uri de laborator şi alte materiale necesare ANSVSA”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de miercuri a Guvernului.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat într-o conferinţă de presă că până la 27 august „sunt 10 judeţe afectate 121.012 porci care au fost sacrificaţi, au ieşit practic din efective, morţi, ucişi” „Din 2.500 de UAT-uri, care reprezintă Unitătile Administrativ Teritoriale din judeţele respective, în judeţul Bihor, din 531 de localităţi sunt 8 afectate, acest lucru însemnând 1,5%. În Satu-Mare, din 285 sunt afectate 4, care înseamnă 1,4%. În Sălaj este vorba despre un focar în afară şi nu la porcii domestici, ci la mistreţi. În Brăila, din 184 sunt 24 de unităţi teritoriale, care înseamnă 13%, în Constanţa din 259, sunt 27 care înseamnă 10,4%, în Galaţi din 245 una, care înseamnă 0,4%, în Tulcea din 184 sunt 74, care înseamnă 40,2%. În Ialomiţa, din 193 sunt afectate 24, care înseamnă 12,4%, Călăraşi – din 166, două au fost afectate, care înseamnă 1,2%, iar în Ilfov din 111 două, care înseamnă, 1,8% şi mai sunt suspiciuni în două localităţi”, a mai adăugat ministrul.


Ultimele statistici privind evoluţia pestei porcine arată că numărul porcilor ucişi va depăşi 350.000 în urma confirmărilor de focare din judeţele Tulcea şi Brăila, iar numărul locurilor de muncă desfiinţate va fi de ordinul sutelor.

După ce Carniprod (Tulcea) a deschis lista neagră cu 45.000 de porci ucişi şi 150 de locuri de muncă desfiinţate, confirmările de focare din judeţul Brăila – Tichileşti şi Gropeni – vor adăuga 200.000 la numărul de porci ucişi şi 600 de posturi la numărul locurilor de muncă desfiinţate. Pănă la acel moment, totalul la nivel naţional al porcilor ucişi era deja de peste 70.000 în ferme şi aproape 50.000 în gospodării ale populaţiei, astfel că numărul eutanasierilor va trece de 350.000.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 5 septembrie 2018

Actualitate

» Guvernul a anunţat data la care este obligatorie eliminarea ambroziei în fiecare an, pentru proprietarii de terenuri
» Povestea unui eşec: Theranos – startup care voia sa revoluţioneze analizele de sânge se inchide
» Papa Francisc apără repausul duminical şi critică societatea “de divertisment”
» Un avion care a aterizat la New York a fost pus sub carantină, după ce 100 de pasageri s-au simţit rău
» OMS: Un sfert dintre adulţi nu fac suficientă mişcare pentru sănătatea lor
» Guvernul a adoptat OUG de prelungire a mandatelor conducerii Inspecţiei Judiciare, la scurt timp după ce Dragnea l-a dojenit pe Toader
» Miniştrii Teodorovici şi Toader au fost delegaţi de Dăncilă să meargă la consultările de la Cotroceni
» Directorul Romgaz, întrebat despre scumpirea gazelor la iarnă: Sperăm că nu, dar vom vedea
» Deputatul PSD Răzvan Rotaru crede că liderul partidului, Liviu Dragnea, ar trebui să facă un pas în spate
» Iohannis condamnă adoptarea proiectului de rectificare a bugetului fără avizul CSAT şi solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională
» Guvernul a aprobat rectificarea bugetară, fără avizul CSAT
» PÎCCJ: Urmărire penală in rem privind epidemia de pestă porcină
» Ministerul Finanţelor a transferat ANSVSA fondul pentru despăgubirea crescătorilor de porci
» Expoziţii foto-documentare dedicate Centenarului, prezentate la Academia di Romania, în Roma
» Preşedintele Iohannis o invită pe Viorica Dăncilă la consultări
» Un deputat PSD îşi anunţă demisa din partid, pe fondul scandalului izbucnit între lideri
» American Councils for International Education: O nouă rundă de candidaturi pentru bursele FLEX 2019-2020
» Japonia: Zece morţi şi peste trei sute de răniţi, în urma trecerii taifunului Jebi

Publireportaj

» Comunicat de presă privind finalizarea proiectului ”Extinderea activității firmei ILPAN JR SRL prin crearea liniei de producție de șosete cu vârf închis fără cusătură”, MySMIS 110003
» “Smart cities” la Street Delivery Craiova 7-9 septembrie

Local

» Consultații gratuite pentru depistarea precoce a cancerelor din sfera orală
» Fermierii care cresc mangalița se tem din cauza pestei porcine și acuză autoritățile că nu-i informează

Dolj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Spitalul Regional costă cât jumătate din autostrada Craiova – Pitești
» Agricultura din Dolj, la raport: Cereale multe şi un virus la graniţă
» Au „spart“ două bănci din fața blocului
» Condamnați pentru incendierea unui BMW și a unui Passat
» Cod galben de ploi în Vâlcea, Olt şi Dolj, până la ora 19.00
» Cod galben de vreme rea în Dolj, Gorj şi Mehedinţi
» Craiova: Dosarele pentru stimulentele educaționale se pot depune din 10 septembrie
» Craiova: 15 şoferi au rămas fără permis ieri
» Craiova: Prinşi conducând autoturisme neînmatriculate
» Ministrul Sănătăţii: „Spitalul Regional Craiova se va face. Am fost sceptică şi eu, până în urmă cu două luni”

Gorj

» Autorităţile au inaugurat noul pod din Defileul Jiului
» Gard de oţel de doi metri la trecerea de cale ferată de sub pasarela Târgu Jiu
» Scandal între primărie şi Aparegio după inundaţiile de la Târgu Jiu
» Marcaje rutiere noi pe Drumurile Judeţene
» Gorj: Servicii de telemedicină pentru locuitorii din Rovinari
» Gorj: Simpozionul Internaţional de Pictură de la Rânca a ajuns la final

Mehedinţi

» Mehedinţi: Şoferii care au încălcat regulile rutiere, amendaţi cu peste 17.000 de lei
» Mehedinţi: Prins de poliţie după ce a furat un telefon dintr-o maşină

Vâlcea

» VIDEO Vâlcea: Două tiruri s-au lovit frotal, pe DN7
» Vâlcea: Reţinut după ce a furat sume mici de bani din mai multe case şi magazine

Sport

» Pleacă în Croația cu un singur scop: calificarea în grupele Ligii

Sanatate

» Remedii contra alergiilor de sezon
» Ministerul Sănătăţii: Vaccinurile folosite în România sunt sigure şi eficace
» UPDATE Pliante anti-vaccinare ce conțin informații false și folosesc fraudulos siglele Ministerului Sănătății și UNICEF, distribuite în cutiile poștale: “Vaccinul ROR conține celule de fetuși avortați”

Educatie

» Bacalaureat de toamnă: Rata finală de promovabilitate – 29,7

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top