Deputatul PSD Răzvan Rotaru crede că liderul partidului, Liviu Dragnea, ar trebui să facă un pas în spate



Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru consideră că preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, ar trebui să facă un pas în spate şi se declară nemulţumit că în calitate de parlamentar nu a fost niciodată consultat cu privire la deciziile politice, relatează Agerpres.

Parlamentarul botoşănean susţine că nu va demisiona din PSD, însă spune că va încerca să lupte din interior pentru reformarea partidului.

“Nu am fost niciodată consultaţi. Nu am fost niciodată luaţi în seamă. S-a trecut peste noi ca şi parlamentari. Eu am mai tras un semnal de alarmă mai demult. Nu a vrut nimeni să mă bage în seamă. Cred că trebuie să ţină cont şi de sfaturile noastre, de ideile noastre, pentru că nu suntem totuşi luaţi de pe stradă. Suntem parlamentari PSD, avem o vechime în partid foarte îndelungată, am făcut multe pentru acest partid şi nu sunt de acord să fiu batjocorit, umilit de către o parte din colegii mei. (…) Nu mă gândesc la o plecare din partid. Eu mă gândesc să rămân în partid să mă lupt cu cei care nu vor binele partidului, care urmăresc mai mult interesul personal. De aceea, voi face tot ce stă în puterile mele pentru a reuşi să repun partidul şi la nivel de Botoşani şi, alături de ceilalţi colegi, la nivel de ţară, acolo unde îi este locul”, a afirmat Rotaru, miercuri, pentru AGERPRES.

În acelaşi timp, acesta s-a arătat solidar cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, aflată în divergenţă cu conducerea partidului.


“Susţin şi demersul doamnei Gabriela Firea, pentru că nu se mai poate cu atâtea lucruri care se întâmplă în interiorul partidului şi, dacă nu vom aplica rapid o strategie să schimbă anumite lucruri, vom avea de pierdut cu toţii”, a adăugat Răzvan Rotaru.

Declaraţiile lui Rotaru survin în contextul în care un alt deputat din Botoşani, Mihaela Huncă, a demisionat, miercuri, din PSD.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 5 septembrie 2018

Actualitate

» Guvernul a anunţat data la care este obligatorie eliminarea ambroziei în fiecare an, pentru proprietarii de terenuri
» Povestea unui eşec: Theranos – startup care voia sa revoluţioneze analizele de sânge se inchide
» Papa Francisc apără repausul duminical şi critică societatea “de divertisment”
» Un avion care a aterizat la New York a fost pus sub carantină, după ce 100 de pasageri s-au simţit rău
» OMS: Un sfert dintre adulţi nu fac suficientă mişcare pentru sănătatea lor
» Guvernul a adoptat OUG de prelungire a mandatelor conducerii Inspecţiei Judiciare, la scurt timp după ce Dragnea l-a dojenit pe Toader
» Miniştrii Teodorovici şi Toader au fost delegaţi de Dăncilă să meargă la consultările de la Cotroceni
» Directorul Romgaz, întrebat despre scumpirea gazelor la iarnă: Sperăm că nu, dar vom vedea
» Deputatul PSD Răzvan Rotaru crede că liderul partidului, Liviu Dragnea, ar trebui să facă un pas în spate
» Iohannis condamnă adoptarea proiectului de rectificare a bugetului fără avizul CSAT şi solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională
» Guvernul a aprobat rectificarea bugetară, fără avizul CSAT
» PÎCCJ: Urmărire penală in rem privind epidemia de pestă porcină
» Ministerul Finanţelor a transferat ANSVSA fondul pentru despăgubirea crescătorilor de porci
» Expoziţii foto-documentare dedicate Centenarului, prezentate la Academia di Romania, în Roma
» Preşedintele Iohannis o invită pe Viorica Dăncilă la consultări
» Un deputat PSD îşi anunţă demisa din partid, pe fondul scandalului izbucnit între lideri
» American Councils for International Education: O nouă rundă de candidaturi pentru bursele FLEX 2019-2020
» Japonia: Zece morţi şi peste trei sute de răniţi, în urma trecerii taifunului Jebi

Publireportaj

» Comunicat de presă privind finalizarea proiectului ”Extinderea activității firmei ILPAN JR SRL prin crearea liniei de producție de șosete cu vârf închis fără cusătură”, MySMIS 110003
» “Smart cities” la Street Delivery Craiova 7-9 septembrie

Local

» Consultații gratuite pentru depistarea precoce a cancerelor din sfera orală
» Fermierii care cresc mangalița se tem din cauza pestei porcine și acuză autoritățile că nu-i informează

Dolj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Spitalul Regional costă cât jumătate din autostrada Craiova – Pitești
» Agricultura din Dolj, la raport: Cereale multe şi un virus la graniţă
» Au „spart“ două bănci din fața blocului
» Condamnați pentru incendierea unui BMW și a unui Passat
» Cod galben de ploi în Vâlcea, Olt şi Dolj, până la ora 19.00
» Cod galben de vreme rea în Dolj, Gorj şi Mehedinţi
» Craiova: Dosarele pentru stimulentele educaționale se pot depune din 10 septembrie
» Craiova: 15 şoferi au rămas fără permis ieri
» Craiova: Prinşi conducând autoturisme neînmatriculate
» Ministrul Sănătăţii: „Spitalul Regional Craiova se va face. Am fost sceptică şi eu, până în urmă cu două luni”

Gorj

» Autorităţile au inaugurat noul pod din Defileul Jiului
» Gard de oţel de doi metri la trecerea de cale ferată de sub pasarela Târgu Jiu
» Scandal între primărie şi Aparegio după inundaţiile de la Târgu Jiu
» Marcaje rutiere noi pe Drumurile Judeţene
» Gorj: Servicii de telemedicină pentru locuitorii din Rovinari
» Gorj: Simpozionul Internaţional de Pictură de la Rânca a ajuns la final

Mehedinţi

» Mehedinţi: Şoferii care au încălcat regulile rutiere, amendaţi cu peste 17.000 de lei
» Mehedinţi: Prins de poliţie după ce a furat un telefon dintr-o maşină

Vâlcea

» VIDEO Vâlcea: Două tiruri s-au lovit frotal, pe DN7
» Vâlcea: Reţinut după ce a furat sume mici de bani din mai multe case şi magazine

Sport

» Pleacă în Croația cu un singur scop: calificarea în grupele Ligii

Sanatate

» Remedii contra alergiilor de sezon
» Ministerul Sănătăţii: Vaccinurile folosite în România sunt sigure şi eficace
» UPDATE Pliante anti-vaccinare ce conțin informații false și folosesc fraudulos siglele Ministerului Sănătății și UNICEF, distribuite în cutiile poștale: “Vaccinul ROR conține celule de fetuși avortați”

Educatie

» Bacalaureat de toamnă: Rata finală de promovabilitate – 29,7

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top