Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în Oltenia şi la munte.
Astfel, în Oltenia, în prima săptămână vremea va fi caldă. Temperaturile medii diurne vor crește treptat, de la 27 de grade pe data de 27 august, până la 32 de grade pe 1 septembrie, apoi, în intervalul 2 – 4 septembrie, valorile termice vor marca o ușoară scădere, până la valoarea medie de 28 de grade, valoare care va rămâne constantă până la sfârșitul intervalului de prognoză. Temperaturile medii nocturne se vor încadra între 16 și 18 grade în intervalul 27 august – 3 septembrie, urmând ca apoi să scadă ușor și treptat, până la o medie regională de 14…15 grade, ce se va menține constantă în intervalul 4 – 9 septembrie. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată pe 27 august, când aversele se vor semnala pe arii relativ extinse și, din nou, între 3 și 9 septembrie, când doar izolat și trecător, va ploua slab.
La munte, temperaturile medii diurne nu vor avea variații semnificative de la o zi la alta și vor fi cuprinse între 18 și 20 de grade în prima săptămână a intervalului de prognoză, iar în cea de a doua, pe fondul unei ușoare tendințe de scădere a regimului termic, se vor situa în jurul unei valori medii de 16 grade. În intervalul 27 august – 2 septembrie, temperaturile minime vor marca o scădere de la 12 grade în data de 27 august până spre 9 grade pe 30 august, apoi vor crește treptat de la o zi la alta, până la 11 grade pe 1 și 2 septembrie. În cea de a doua săptămână de prognoză, temperaturile nocturne se vor menține constante, în jurul unor valori medii de 8…9 grade. Vor fi averse pe arii mai extinse și mai însemnate cantitativ pe 27 și 28 august, apoi probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai ridicată după 1 septembrie.