Aproximativ 50 de pompieri militari, cu 9 autospeciale de stingere au intervinit, sâmbătă noaptea, pentru a lichida un incendiu puternic ce a izbucnit la Palatul Episcopal greco-catolic din Oradea. Nu s-au întregistrat victime, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Primăria Oradea anunţă că va strânge bani pentru refacerea Palatului Episcopal Greco-Catolic.
Potrivit IGSU, incendiul s-a manifestat la parter, la etajul 1 şi la mansarda Palatului Episcopal greco-catolic din Oradea.
„Arderea se manifestă la acoperiş, pe circa 300 mp. Intervenţia este deosebit de dificilă din cauza flăcărilor mari, a înălţimii la care arde, precum şi a fumului dens degajat. Până în acest moment nu au fost înregistrate victime”, a transmis IGSU.
Peste 50 pompieri militari cu nouă autospeciale de stingere şi două autoscări de intervenţie la înalţime au acţionat pentru limitarea extinderii la vecinatăţi.
Reprezentanţii ISU Bihor spun că acoperişul din lemn cu învelitoare de tablă al clădirii a ars pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, iar un turn din lemn al clădirii s-a prăbuşit.
„Incendiul a fost localizat şi se manifestă pe 200 de metri pătraţi ai acoperişului, iar din informaţiile deţinute nu există victime. Un turn din lemn al clădirii s-a prăbuşit precum şi tavanul de la etajul 1. Alimentarea cu apă a autospecialelor se realizează din râul Crişul Repede”, a spus Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.
Pe de altă parte, Primăria Oradea a anunţat, într-un comunicat, că, împreună cu Episcopia Greco-Catolică, va deschide luni un cont pentru strângerea de fonduri în vederea refacerii acestui monument simbol al oraşului.
”Primăria Oradea se va implica financiar în acest efort de reconstrucţie a Palatului Episcopal Greco-Catolic”, se arată în comunicat.