Tot mai mulți craioveni se plâng că, în ultima perioadă, în oraş se simte un miros pestilențial, greu de suportat. Duhoarea persistă de mai multe zile și se împrăștie în aproape toate cartierele orașului, dar și în centru. Mirosul s-a amplificat odată cu încălzirea vremii, devenind din ce în ce mai accentuat, de-a dreptul grețos, și a atins apogeul la finalul săptămânii. „De câteva zile miroase foarte urât în oraș. Se simte atât în cartierul George Enescu, unde locuiesc eu, dar și în centrul orașului. De exemplu, azi, când eram în centrul orașului, am simțit un miros de zece ori mai intens, comparativ cu alte perioade. Un miros aproape insuportabil. Mergeam pe stradă și am fost la un pas să vomit. Este absurd cum s-a transformat orașul într-o imensă groapă de gunoi, fără ca autoritățile să facă ceva în sprijinul cetățenilor ca să-i scape de aceste mirosuri. Cine răspunde pentru această poluare?”, întreabă o craioveancă din cartierul George Enescu. Femeia a sesizat în cele din urmă Garda de Mediu Craiova.

Plângerile curg din partea cetățenilor sufocați de izul greu, care, după părerea lor, este emanat de groapa de gunoi de la Mofleni. „Miroase de la groapa de gunoiu, am crezut ca murim din cauza mirosului. Miroase a rahat, cel puțin în zona noastră, aici, pe strada Brestei”, spune Cristina, o craioveancă de pe strada Brestei. Unii dintre locuitorii orașului au postat pe rețelele de socializare tot felul de comentarii cu privire la mirosul care acoperă orașul de ceva vreme. Cu toții susțin că sursa ar fi depozitul de gunoi de la Mofleni, care se împrăștie în tot orașul un miros grețos. „O asemenea duhoare nu are cum să provină decât de la muntele de gunoi și levigat ce zace la ,,Depozitul ecologic Mofleni”. Mergeţi și reclamați la Garda de Mediu, la Agenția de Mediu”, se specifică într-un alt comentariu. În altul se spune: „Şi în Rovine și Calea București miroase de câteva zile”. „Miroase și în zona Piața Mare”, „Chiar și în Brazdă miroase îngrozitor”, „Miroase a gunoi fermentat”, așa sună postările și comentariile craiovenilor pe rețelele de socializare.

Călinoiu: „Levigatul este sursa mirosului”

În cele din urmă, unii dintre cetățenii urbei au sesizat Garda de Mediu Craiova cu privire la duhoarea care acoperă de câteva zile orașul. Asaltat de sesizările cetățenilor, Gheorghe Călinoiu, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Dolj, s-a deplasat vineri, 13 iulie, la Depozitul de la Mofleni, unde, spre surprinderea acestuia, a găsit nereguli. „În urma sesizărilor primite la Garda de Mediu din partea cetățenilor, cum că în oraș miroase urât și că acest miros ar proveni de la Depozitul ecologic de la Mofleni, m-am deplasat la depozit. Spre surprinderea mea, am depistat unele nereguli și în primul rând cauza mirosului. Acesta provine de la levigatul adunat până la refuz în rigolele care se găsesc la baza gunoiului și au rolul să preia acest levigat. Aceste rigole trebuia să fie uscate. Și sper că lucrul acesta se rezolvă. Am constatat că levigatul nu este procesat corect. Acesta trebuie transportat în stația de epurare și ulterior, apa rezultată în urma epurării acestuia să fie vărsată în Jiu. Ei nu au vărsat nici un gram până la acest moment. Spuneam că mă surprinde pentru că, recent, depozitul a fost verificat și sancționat de Agenția Națională de Mediu cu o amendă de 100.000 de lei. Oricum, săptămâna viitoare, începând cu luni, va fi un nou control de la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu, aici, la depozit. Dânșii știu exact ce riscă. Riscă sancțiuni, așa cum prevede legea. Dacă nu realizezi măsurile la timp, dacă nu întreții acest depozit așa cum prevede legea, atunci nu poți să fii decât sancționat. Am dat amenzi de nenumărate ori. Probabil că și săptămâna viitoare vor lua din nou amendă, pe această situație, că nu au rezolvat cu levigatul și stau cu rigolele pline, colmatate și cu levigat și există surse de miros”, a spus Gheorghe Călinoiu, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Dolj.

Mirosul a ajuns și la nasul administrației locale

Că nu este doar o părere a cetățenilor o confirmă însuși viceprimarul municipiului Craiova, Stelian Bărăgan: „Am simțit și eu acest miros pestilențial în oraș. Miroase a gunoi de la Eco Sud. Am luat legătura cu Alin Glăvan, de la Direcția Servicii Publice, să vedem ce competențe are primăria în acest domeniu și totodată l-am sunat pe Gheorghe Călinoiu, de la Garda de Mediu, care s-a deplasat la Depozitul de la Mofleni. Cei de la groapă au fost recent amendați de cei de la Agenția Națională de Mediu și aveau la dispoziție 60 de zile să înlăture toate deficiențele. Se pare că nu s-au conformat”, a declarat Stelian Bărăgan, viceprimarul municipiului Craiova.

Eco Sud nu comentează

Reprezentanții Eco Sud au refuzat să comenteze această situație. „Nu pot să vorbesc acum, ne auzim de luni. Nu m-a sesizat nimeni cu privire la controlul făcut de reprezentanții Gărzii de Mediu în incinta depozitului și nu am văzut nici un proces-verbal de constatare a unor nereguli, dacă acestea au fost cumva constatate”, a declarat Dan Stănoaia, directorul comercial al Eco Sud. Reamintim că un control efectuat de Garda Națională de Mediu, în luna mai, la Depozitul de deșeuri de la Mofleni, a scos în evidență o serie de nereguli privind modul de depozitare a gunoiului menajer la Celula C5, singura aflată în exploatare. Aceasta a atins de mult gradul maxim de ocupare, așa că s-a ajuns ca deșeurile să fie depozitate nelegal, cu încălcarea prevederilor Autorizației Integrate de Mediu (AIM). Pentru toate aceste nereguli, operatorul SC Eco Sud SA a fost amendat cu 100.000 de lei, fiindu-i impuse și 19 măsuri corective în termen de 60 de zile. Reprezentanții Eco Sud își asumă aceste sancțiuni, dar spun că s-a ajuns în situația de față deoarece Celula C6 nu a primit încă Autorizația Integrată de Mediu, la șase luni de la construire.

Maria CERNĂTESCU
A absolvit Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” din Universitatea din Craiova şi lucrează în presa scrisă din 2004. În momentul actual este unul dintre puţinii jurnaliști locali care se ocupă de domeniul asociaţiilor de proprietari.