20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn ce condiţii se pot incendia miriştile fără să primeşti amendă

În ce condiţii se pot incendia miriştile fără să primeşti amendă

În această perioadă a anului, cetățenii desfășoară cu o mai mare frecvență acțiuni de curățare și ardere a miriștilor sau a resturilor vegetale de pe terenuri agricole sau din gospodăria proprie. Astfel de acțiuni, voluntare sau involuntare, pot duce de multe ori la izbucnirea unor incendii de amploare și chiar la pierderi de vieți omenești.
Reamintim următoarele prevederi legale pe care cetățenii, instituțiile și operatorii economici trebuie să le cunoască:
Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, este interzisă arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.
Nerespectarea acestei prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională al cărei cuantum este cuprins între 3.000 – 6.000 lei pentru persoane fizice şi respectiv între 25.000 – 50.000 lei persoane juridice.
Conform Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condiţiilor legale şi, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
Ordinul comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi pădurilor nr. 30/147 din 8 februarie 2010 pentru aprobarea bunelor condiţii agricole şi de mediu în România, stabileşte că nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi respectiv faptul că nu este permisă arderea vegetaţiei pajiştilor permanente.
În condiţiile în care este necesară arderea miriștilor pentru combaterea dăunătorilor și au fost se obţinute aprobările prevăzute de legislaţia în vigoare, arderea vegetației uscate se face cu respectarea următoarelor măsuri:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
– izolarea zonei de ardere faţă de căile de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
– asigurarea, pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha, a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
– asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS