9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConsilierul prezidențial Elena-Simina Tănăsescu a demisionat

Consilierul prezidențial Elena-Simina Tănăsescu a demisionat

Consilierul președintelui Klaus Iohannis în probleme juridice, Elena-Simina Tănăsescu, a demisionat din funcție, a anunțat Administrația Prezidențială. Demisia vine după ce în presă, au apărut speculații cu privire la eventuale presiuni exercitate de Tănăsescu asupra judecătorului Curții Constituționale Petre Lăzăroiu.
Cei doi s-au întânit recent, la Facultatea de Drept, iar judecătorul a declarat că sfătuitorul președintelui i-ar fi spus că se pune în discuţie revocarea sa, după ce un ONG i-a cerut acest lucru preşedintelui Iohannis. Ulterior, Administraţia Prezidenţială a anunţat că Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă, iar discuţia nu a fost mandatată de președinte. “Având însă în vedere că este inadmisibil ca la nivelul opiniei publice să planeze orice suspiciune că ar fi fost posibilă o încercare de imixtiune în activitatea Curții Constituționale, pentru a nu prejudicia instituția Președintelui României, doamna Elena-Simina Tănăsescu a înaintat astăzi, 20 iunie a.c., Președintelui Klaus Iohannis demisia din funcția de consilier prezidențial”, a precizat astăzi Administrația Prezidențială.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS