În ultima săptămână, la nivel naţional, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu faţă de 51 de persoane, iar cea a controlului judiciar faţă de 168 persoane, se arată într-un comunicat emis astăzi de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.
În perioada 8- 14 iunie, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 219 persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse, după cum se menţionează în comunicat.
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 51 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 168 de persoane aflate sub control judiciar.