Secretarul general al ONU cheamă la „cea mai mare reținere” în ce privește Sahara Occidentală



Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a chemat sâmbătă “la cea mai mare reţinere” în ce priveşte Sahara Occidentală, teritoriu disputat între Maroc şi Frontul Polisario, şi a atenţionat faţă de o modificare a “statu-quoului”, informează Agerpres, citând AFP.

“Secretarul general urmăreşte îndeaproape situaţia din Saraha Occidentală”, notează un comunicat difuzat de purtătorul de cuvânt Stephane Dujarric, fără a preciza motivele ce au dus la apariţia textului.

În conformitate cu ultima rezoluţie de la finalul lunii aprilie a Consiliului de Securitate “şi pentru a menţine un mediu propice reluării dialogului sub auspiciile trimisului său personal, Horst Kahler, el cheamă la cea mai mare reţinere”, arată comunicatul.

“Nicio acţiune susceptibilă de a modifica statu-quoul nu trebuie să fie întreprinsă”, subliniază de asemenea Antonio Guterres, fără a menţiona la ce se referă.

În ultimele luni, Marocul a acuzat de mai multe ori Frontul Polisario, o mişcare de independenţă, de acţiuni vizând schimbarea situaţiei din teren.


Rabatul a rupt pe 1 mai relaţiile diplomatice cu Iranul, stat acuzat că ar fi ajutat militar, cu “sprijinul” Algerului, Frontul Polisario. Potrivit Marocului, Teheranul a livrat arme, prin intermediul aliatului său Hezbollahul libanez, Frontului Polisario, susţinut de Algeria, ceea ce toţi cei vizaţi au dezminţit.

Întindere deşertică de de 266.000 de km pătraţi, Sahara Occidentală, singurul teritoriu din continentul african al cărui statut post-colonial nu a fost reglementat, este revendicată de Maroc, ţară care controlează cea mai mare parte a sa, şi de Frontul Polisario, care cere un referendum de autodeterminare, aminteşte AFP.

Marocul respinge orice altă soluţie în afara unei autonomii sub suveranitatea sa.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de duminică, 20 mai 2018

Actualitate

» Program legislativ: Guvernul propune suspendarea contribuţiilor la Pilonul II de pensii în perioada iulie-decembrie
» Vânzările de autoturisme ecologice noi au crescut cu 83,02% în primele patru luni din 2018
» Sfaturile șefului ANPC pentru cei care mănâncă la fast-food
» Președintele Klaus Iohannis a participat la slujba de Rusalii
» Muntenegru ar putea construi un gard din sârmă ghimpată la frontiera cu Albania pentru a-i opri pe migranţi
» Gorj: Incendiu izbucnit de la o candelă 
» Braga, băutura soldaţilor otomani, este produsă de o familie din Galaţi
» Grecia: Primarul din Salonic, spitalizat după ce a fost agresat de presupuși extremiști de dreapta
» O nouă erupție a vulcanului Kilauea din Hawaii a provocat rănirea gravă a unei persoane
» Trump și Moon vor să „colaboreze strâns” pentru succesul summitului cu Kim
» O chitară care a aparținut lui Bob Dylan, vândută la licitație cu o jumătate de milion de dolari
» Ziua mondială a albinelor
» Secretarul general al ONU cheamă la „cea mai mare reținere” în ce privește Sahara Occidentală
» Accident grav la Constanţa: Un tânăr a murit şi prietena sa e rănită, după ce au intrat cu maşina într-un autobuz
» Astăzi intră în vigoare noile prevederi prin care şoferilor li se suspendă dreptul de a circula

Publireportaj

» Zilele „Mihai Viteazul“ i-au încântat pe craioveni

Local

» Șezătoare „în direct“ de Noaptea Albă a Muzeelor
» A ajuns în pușcărie pentru o cultură de canabis

Dolj

» Arestaţi preventiv pentru furt din rezervoare
» De ce nu se „pupă“ asfaltul
» Drumuri naționale la cheremul constructorilor
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Povestea unui flagrant cu metoda „Accidentul“

Gorj

» Mii de participanţi la Festivalul „Urcatul oilor la munte“ de la Novaci
» Arestări pe bandă rulantă în dosarul de trafic de droguri
» Elevii, prezentatori voluntari la Noaptea Muzeelor

Sport

» Juniorii Științei sunt la înălțime
» Halep, învinsă în finala de la Roma
» Un sezon de pus în ramă!
» Fotbal / Liga I: Play-off – etapa a 10-a, play-out – etapa a 11-a. CFR Cluj, noua campioană a României
» Handbal (m): Potaissa Turda a câştigat Cupa Challenge
» Tenis / Simona Halep a fost spulberată în finala turneului de la Roma
» Fotbal / Pandurii, la un pas de salvare. Vezi rezultatele din etapa a 36-a și clasamentul Ligii a II-a!

Sanatate

» Dieta cu banane care te ajută să slăbești fără să-ți fie foame
» Care este cel mai sănătos ceai de vară

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top