Codul galben de vânt și ploi nu a trecut fără urmări. În municpiul Craiova în această dimineață s-au înregistrat două evenimente. Detașamntul 1 Pompieri Craiova a intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe un autoturism parcat pe strada Eustațiu Stoenecesu dar și pentru degajarea unui acoperiș de bloc pe strada Constantin Angelescu, din cartierul 1 Mai, care a fost smuls de vânt.  În urma dislocării, nu au rezultat victime omenești însă, acesta a produs prejudicii materiale, constând în avarierea a trei autoturisme parcate în zona blocului S 42. Reprezentanții Poliției Locale Craiova au precizat că „blocul respectiv face parte din Asociația 14 – 1 Mai Craiova, iar acoperișul tip șarpantă a fost construit în mod nelegal, fără autorizație de construire, proiect și documentație tehnică. Menționăm că la momentul actual, Asociația 14 – 1 Mai Craiova se află în perioada de verificare a tuturor acoperișurilor tip șarpantă contruite fără respectarea prevedrilor Legii nr. 50/1991 actualizată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale Ordinului nr. 839/2009 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii, iar până la această dată i-au fost aplicate un număr de 20 sancțiuni contravenționale pentru construire de acoperișuri la imobilele ce fac parte din cadrul asociației”.

Potrivit reprezentanâilor Poliției Locale Craiova, „în urma acțiunii desfășurată de Poliția Locală – Serviciul Disciplină în Construcții pe raza municipiului Craiova, având ca scop verificarea legalității realizării acoperișurilor tip șarpantă executate la blocurile de locuințe colective cu încălcarea prevederilor legale în materie, până la această dată au fost verificate un număr de 423 asociații, fiind depistate 1027 acoperișuri tip șarpantă executate fără autorizație de construire, care au fost sancționate cu amenzi contravenționale în valoare totală de 1.027.000 lei, fiind totodată dispusă și măsura complementară de intrare în legalitate”.