Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, luni, sentinţa definitivă în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost condamnat în primă instanţă la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit 5 ani închisoare. Mircea Cosma a negat, pe parcursul a două ore şi jumătate, toate acuzaţiile pe care i le aduce DNA, notează Agerpres.
Pentru a fi convingător, Mircea Cosma le-a prezentat judecătorilor planşe cu sumele de bani pe care ar fi reuşit să le economisească la derularea contractelor de la CJ Prahova, susţinând că nu i se poate imputa niciun prejudiciu.
Avocatul lui Vlad Cosma a depus în instanţă ca probă un stick cu înregistrări ale discuţiilor purtate de fostul deputat cu procurori de la DNA Ploieşti.
De asemenea, un avocat de la Consiliul Judeţean Prahova a anunţat că instituţia nu se constituie parte civilă în dosar, deoarece nu a constatat producerea vreunui prejudiciu.