Păzitul fântânilor este un obicei care care se practica în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, în comune doljene precum Poiana Mare, Desa, Negoi, Dobridor, Moţăţei, Maglavit, Unirea (Risipiţi), Ciupercenii Noi, Galiciuica şi Caraula. La eveniment luau parte numai tinerii. Ce înseamnă acest obicei ?
Începând din după-amiaza zilei de 6 ianuarie, fântânile de pe orice uliţă erau împodobite cu papură, stuf, crengi, peşchire, velinţe, chilimuri. Se aduceau paie, stuf, lemne pentru foc, frigări pentru petrecerea din timpul nopţii păzitului. Fântâna era păzită toată noaptea pentru a nu veni cineva „să spurce” apa. „Spurcatul” apei în mod simbolic cu tărâţe de grâu sau de porumb, paie, pleavă, cenuşă constituia proba la care bătrânii satelor îi supuneau pe cei tineri. Toată noaptea, lângă fântâni se făcea un foc mare, se fierbea ţuică, se frigeau carnea şi cârnaţii aduşi de fiecare flăcău; acolo unde mai ştia cineva să cânte se auzea câte un caval, fluier sau cimpoi, iar flăcăii încingeau hora în jurul focului şi al fântânii. Acum obiceiul se mai practică, dar nu mai are amploarea de altădată. Cei surprinşi dormind erau pedepsiţi: li se mânjea faţa cu funingine, li se puneau cenuşă sau apă în buzunare ori cărbuni aprinşi în mână. Dacă fântâna era „spurcată”, trebuia musai curăţată, pentru ca dimineaţa apa să fie curată.
Iordănitul, un alt obicei
În zorii zilei de Sf. Ioan, tinerii se împart în grupuri, iau apă curată din fântânile păzite peste noapte şi pleacă pe uliţele satului cu Iordănitul. Iordănitul e un vechi obicei al cetei de feciori, structurat după modelul colindelor în ziua de Sfântul Ion. Membrii cetei, constituite în preajma Bobotezei şi numiţi iordănitori, merg din casă în casă şi ridică în braţe fetele de măritat şi copiii. Unul dintre flăcăi, cel care joacă rolul de preot, stropeşte membrii familiei cu busuiocul muiat într-o căldăruşă şi cântă Troparul Bobotezei. În unele sate persoanele întâlnite pe uliţă sunt duse la fântână sau la râu şi udate. Pentru urările făcute, gospodarii îi răsplătesc pe „iordănitori” cu cozonac, vin, cârnaţi sau bani.
În comuna doljeană Ghindeni Iordănitul este cu totul aparte. Tineri îmbrăcaţi în costume populare completate cu panglici multicolore, echipaţi cu ciomege frumos împodobite (precum căluşarii la Rusalii), însoţiţi de lăutari, merg la fiecare familie care are fete de măritat. Aici sunt aşteptaţi cu o pâine coaptă în ţest sau cuptor, un cârnat şi o sticlă cu vin. Se încinge o horă în curtea fetei, în care se prind toţi cei de faţă, iar fata joacă în această horă pâinea pe care este aşezat cârnatul şi sticla cu vin, după care le dăruieşte vătafului cetei de „iordănitori”. La finalul jocului, tinerii o invită pe fată, dimpreună cu familia ei, să ia parte la hora satului ce se va desfăşura în centrul comunei. După ce sunt vizitate toate fetele de măritat, „iordănitorii” fac focul pe care vor frige cârnaţii adunaţi, vor fierbe vinul şi, împreună cu pâinea, le vor împărţi tuturor participanţilor la hora satului, horă care se întinde până târziu în noapte.
Mersul cu Urâţii
Tot în dimineaţa zilei de Sf. Ioan, un alt obicei – întâlnit doar la Ciupercenii Noi – este împodobirea „Bradurilor” , de fapt, crengi de pom pe care familiile celor morţi, care s-au numit Ion / Ioana, le duc dimineaţa devreme la cimitir, la mormintele celor pomeniţi, le aşează lângă crucile acestora, aprind lumânări şi dau pomană în amintirea lor.
Dacă în celelalte zone acestea sunt ultimele obiceiuri practicate în Ziua Sfântului Ioan Botezătorul – care reprezintă punctul final al sărbătorilor de iarnă –, la Caraula se mai întâlneşte, pe 8 ianuarie, „Mersul cu Urâţii”. „Mascaţi” împreună cu lăutarii satului merg pe la casele oamenilor spre a alunga spiritele rele. În această zi, tinerii care au păzit fântânile şi au mers apoi cu Iordănitul se îmbracă în nişte costume speciale, iar pe cap îşi pun fel şi fel de măşti – se deghizează în aşa fel încât să nu fie recunoscuţi, se fac „urâţi” şi pleacă din casă în casă, alungând spiritele rele şi speriindu-i pe cei mici. De fapt, încearcă să le dea o lecţie de curaj, pentru că cei curajoşi se lasă prinşi de „urâţi”, luaţi în braţe, încercând să ghicească cine se ascunde sub mască şi, într-o veselie generală, muzica începe să cânte, se întinde hora în curte, iar gazda îi cinsteşte cu bucate şi vin, bucuroasă că a scăpat de duhurile rele. Sursa: CJCPCT Dolj.
