11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlt: Accident grav la ieșire din orașul Balș

Olt: Accident grav la ieșire din orașul Balș

Două persoane și-a pierdut viața, iar două au rămas încarcerate, în urna unui accident grav produs în urmă cu puțin timp pe DN 65, la ieșire din orașul Balș. Din primele informații oferite de polițiștii din cadrul IPJ Olt, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau nouă persoane.

accident1

Pompierii au direcționat la locul accidentului o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru victime multiple, un echipaj SMURD și cinci ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Olt. Două persoane și-a pierdut viața în urma accidentului, alte trei au fost rănite, iar patru nu au suferit leziuni. De altfel, cele patru persoane au refuzat să fie examinate de medici și să fie transportate la spital.

Dintre cei trei răniți, unul a fost transportat cu elicopterul SMURD, în stare gravă, la Spitalul de Urgență Craiova. Alte două victime ale accidentului, care erau conștiente, au fost transportate la Spitalul de Urgență Slatina.

acd1

După primele cercetări, polițiștii de la rutieră au stabilit drept cauză a accidentului neadaptarea vitezei la condițiile de drum(ploaie și carosabil umed). Șoferul unui autoturism cu șapte locuri, în care se aflau șase pasageri, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens și a lovit un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Cele două persoane decedate erau pasageri în autoturismul cu șapte locuri, ca și persoana rănită grav. Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS