11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePaşapoartele ar putea avea termen de valabilitate 10 ani, pentru persoanele peste 25 de ani

Paşapoartele ar putea avea termen de valabilitate 10 ani, pentru persoanele peste 25 de ani

Românii care au vârstă peste 25 de ani ar putea avea paşapoarte cu valabilitate mai mare, de 10 ani. Ministerul de Interne încearcă să găsească soluţii la aglomeraţia din fiecare vară de la ghişeele pentru eliberarea acestor acte.
„Am văzut propunerea celor de la FADERE și sunt de acord. E acolo o propunere a de a prelungi valabilitatea pașapoartelor de la cinci ani la zece pentru cei care au împlinit 25 de ani și vă anunț că am inițiat deja o inițiativă de modificare a legii și vom susține o astfel de măsură”, a declarat ministrul Carmen Dan la un pot se televiziune.

FADERE, o asociație românească din Spania, a solicitat sâmbătă ministrului de Interne, Carmen Dan, să rezolve de urgență situația creată la ghișeele de eliberare a pașapoartelor, afirmând că în caz contrar va face plângere penală împotriva acesteia.
MAI a precizat că în lunile de vară numărul cererilor de preschimbare a pașapoartelor depășește cu 80-90% valorile din restul anului, iar în unele județe numărul acestora se dublează în această perioadă.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că face toate eforturile pentru ca eliberarea de pașapoarte să se realizeze „cât mai operativ”, arătând că serviciile de pașapoarte din 16 județe și Municipiul București vor lucra luni și marți.
Însă nu va putea fi suplimentat numărul de ghișee sau personal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS