Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţie, că urmare a demisiei, începând cu dată de 24 aprilie, a lui Cătălin Marinescu, preşedinte al Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), decizie publicată joi, 13 aprilie, în Monitorul Oficial, informează HotNews.ro. După 8 ani la conducerea unei autorităţi care reglementează o piaţă de aproape patru miliarde de euro, Marinescu va prelua, începând cu luna mai, şefia Diviziei de strategie din cadrul Secretariatului General al Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, organizaţie membră ONU. Numirea unui nou preşedinte la ANCOM se va face de către Preşedintele României, la propunerea Guvernului.
Într-o conferinţă susţinută în dată de 27 martie, Marinescu a subliniat că nu a luat această decizie din motive politice, ci a urmat un proces de recrutare cu examene şi teste scrise, timp de aproape un an, în condiţiile în care mandatul sau expirase în aprilie 2015.
În aceeaşi conferinţă de final de mandat, Cătălin Marinescu a spus că licitaţia pentru servicii 5G ar putea fi oportună şi în acest an, dar că la anul este obligatorie, decizia fiind a Guvernului.
Statele membre ale UE vor trebui să facă disponibilă bandă de 700 MHz pentru internet de bandă largă wireless până în 2020, permiţând o trecere la internet mobil la viteze 5G, potrivit unui acord agreat la nivel informal în 15 decembrie 2016 de reprezentanţii Parlamentului şi Consiliului European.