AC Milan şi-a schimbat acţionariatul şi a trecut de la Fininvest, firmă deţinută de Silvio Berlusconi, la chinezii de la Rossoneri Sport Investment Lux, informează Mediafax. Negocierile se poartă de mai bine de un an, însă tranzacţia a fost încheiată în mod oficial, astăzi, 13 aprilie 2017.
„Fininvest a finalizat astăzi cedarea către Rossoneri Sport Investment Lux 99,93% din acţiunile clubului AC Milan”, se arată într-un comunicat remis presei. Valoarea tranzacţiei se ridică la 740 de milioane de euro.
Silvio Berlusconi a preluat echipa AC Milan în 1986, iar în cei 31 de ani de domnie a câştigat 29 de trofee cu Milan, dintre acestea fiind 5 trofee UEFA Champions League.