Comisia de Buget a avizat amendamentul referitor la legea de aprobare a OUG care a introdus călătorii gratuite cu trenul pentru studenţi, informează stiri.tvr.ro. Transportul feroviar gratuit pentru studenţi s-ar putea limita la ruta localitatea de domiciliu – localitatea în care studiază.
Aleşii majorităţii au depus acest amendament în comisia de Buget din Senat, deşi Guvernul pe care îl susţin a acordat gratuitate la tren indiferent de destinaţie. Comisia a extins însă măsura şi la elevii de liceu. Comisia de muncă a impus beneficiarilor o limită de vârstă: 35 de ani. Camera Deputaţilor va decide forma finală a legii.