Acasă Actualitate Brașov: Elevii din județ încep luni cursurile

Brașov: Elevii din județ încep luni cursurile

-

Elevii vor merge luni, 9 ianuarie, la școală, cursurile nefiind suspendate în județul Brașov, a precizat duminică pentru AGERPRES prefectul Ciprian Băncilă.

„În urma discuției pe care am avut-o sâmbătă, la ședința comandamentului județean cu doamna inspector școlar general adjunct, prof. Mirela Blemovici, cursurile vor începe luni, 9 ianuarie, în școlile din județul Brașov. Doamna inspector mi-a spus că până sâmbătă după-amiază nu a înregistrat propuneri pentru suspendarea cursurilor de la nici o unitate de învățământ. De asemenea, am primit asigurări că școlile vor fi încălzite“, a afirmat prefectul.

Potrivit șefei Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Ariana Bucur, drumurile din județ sunt „funcționale“, o problemă reprezentând-o însă temperaturile scăzute, nefiind exclusă necesitatea suspendării cursurilor.

Monica Stuparu
Monica Stuparu
Lucrează din 1998 la Gazeta de Sud şi consideră că unul dintre secretele reuşitei în acest domeniu este seriozitatea. E o persoană deschisă la ceea ce este nou, iar cea mai recentă provocare este să descopere tot ce se întâmplă în sistemul medical din Oltenia şi să ofere cititorilor informaţii corecte şi echidistante.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.