Sebastian Ghiţă a fost dat în urmărire naţionala, astăzi, la scurt timp dupa ce instanţa supremă a decis arestarea preventivă în lipsă a fostului deputat. Numele lui Ghiţă şi date despre acesta au fost introduse în aplicaţia „Urmariti” a Poliţiei Române, la care au acces toate structurile de poliţie din România.
„(…) La data de 5 ianuarie a.c., Poliția Română a primit un mandat de arestare preventivă emis de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe numele inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian. Conform mandatului, magistrații au dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dare de mită, cumpărare de influență, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și șantaj. Conform Codului de procedură penală, pentru localizarea și prinderea inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian, a fost dispusă darea în urmărire a acestuia, activitate ce se desfășoară de polițiști, sub supravegherea procurorului competent”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).