Bulgaria speră să atragă gaze naturale din Cipru, dacă vor continua lucrările la planificatul hub regional de gaze de la Marea Neagră. Potrivit Agerpres, informaţia a fost anunţată astăzi de ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, după întâlnirea cu omologul său cipriot, Yiorgios Lakkotrypis, la Nicosia.
Livrările de gaze din Cipru ar putea veni prin gazoductul pe care Bulgaria îl construiește cu Grecia iar Temenuzhka Petkova a declarat luni că autoritățile de la Sofia sunt pregătite să majoreze capacitatea sa dacă va fi necesar.
„Gazele naturale din Cipru reprezintă una din opțiunile luate în calcul pentru alimentarea hubului de gaze”, a declarat ministrul bulgar al Energiei.
Ciprul, unde firma americană Noble a descoperit rezerve uriașe de gaze naturale, ia în considerare livrarea gazelor prin Bulgaria către Europa, a explicat Lakkotrypis.
„Intenționăm să livrăm gaze naturale către Bulgaria prin interconectorul cu Grecia sau terminalul LNG de lângă orașul grecesc Alexandroupolis”, a afirmat ministrul cipriot al Energiei.
În prezent, Bulgaria își asigură necesarul de gaze naturale prin importurile din Rusia dar construiește interconectoare cu România, Grecia, Serbia și Turcia pentru a-și diversifica sursele de aprovizionare.