11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDesemnarea noului șef al SRTv, amânată pentru săptămâna viitoare

Desemnarea noului șef al SRTv, amânată pentru săptămâna viitoare

Desemnarea unui președinte – director general al SRTv se amână pentru săptămâna viitoare, după ce membrii Consiliului de Administrație al TVR nu au reușit miercuri să propună o singură persoană pentru a ocupa această funcție, informează Agerpres.
Președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, Gigel Știrbu, a precizat că se așteaptă o singură nominalizare din partea CA al SRTv.
„Comisiile reunite din cele două Camere nu pot să ia o decizie până când nu se degajă o nominalizare din partea CA al SRTv. Au existat două nominalizări, au existat două propuneri ale CA, iar acesta a votat șase voturi pentru unul și șase voturi pentru celălalt. Ca atare, Comisiile de cultură așteaptă, din punctul nostru de vedere și din punct de vedere legal, să se degaje o majoritate în CA. Până când se degajă această majoritate, Comisiile pentru cultură nu pot lua nicio decizie”, a spus Gigel Știrbu, la Parlament.

El a precizat că nu se putea merge cu ambele propuneri în plenul comun, arătând că Parlamentul, în șapte zile, trebuie să ajungă la o decizie. „În cursul zilei de luni, CA trebuie să se întrunească să ia o decizie pentru că această instituție trebuie să funcționeze”, a adăugat Știrbu.
Monica Ghiurco este reprezentantul salariaților în CA al TVR, iar Doina Gradea este din partea PSD. Este a doua încercare de numire a unui șef al TVR, după ce prima dată au candidat Doina Gradea și Radu Carp, cei doi ieșind la egalitate. Ulterior, Radu Carp s-a retras.
Această situație a fost determinată de faptul că reprezentantul UDMR în CA al TVR nu a fost prezent la ședință, din cei 13 membri ai Consiliului de Administrație fiind prezenți astfel doar 12.
Reprezentanta UDMR în CA al TVR, Debreczeni Hajnal, nu a fost prezentă la ședință, ea fiind plecată din țară, în concediu, până săptămâna viitoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS