10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate protestează în Piața Victoriei

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate protestează în Piața Victoriei

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) și organizațiile partenere din cadrul Consiliului Național al Societății Civile (CNSC) organizează, duminică, un miting de protest în Piața Victoriei, începând cu orele 11:00, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al sindicatului, revendicările vizează abrogarea art. 40 din OUG nr. 57/2015 ca neconstituțional și aplicarea imediată, prin Ordinul comun, a Legii nr. 223/2015 a pensiilor militare de stat, abrogarea art. 6 din proiectul de Norme pentru aplicarea art. 121 din Legea nr. 223/2015, încetarea discriminării creatorilor militari, prin interpretarea abuzivă și neconstituțională a Legii nr. 8/2006. Pentru eroii Revoluției, civili și militari, SCMD solicită abrogarea OUG nr. 95/2014, pe care o numește „falsificatoare de istorie” și repunerea imediată în drepturi a beneficiarilor, civili și militari, ai Legii nr. 341/2004.

În ceea ce îi privește pe pensionarii civili, sindicaliștii cer inițierea imediată, de către Ministerul Muncii, în cooperare cu Federația Unirea a Pensionarilor din România, a unei noi legi a pensiilor, pornind de la Legea nr. 19/2000, abrogată, cu respectarea procentului de 45% din salariul mediu brut la calculul punctului de pensie, respectarea Deciziei ÎCCJ nr. 19 în Dosarul nr. 18/17 oct. 2011, privind recalcularea pensiilor civile, și departajarea clară, din punct de vedere juridic, a pensiilor de ajutoarele sociale, indemnizații și rente, precum și acordarea prin Hotărâre de Guvern, de Paște, a celei de-a 13-a pensii, promisă pentru Crăciunul 2015 pensionarilor săraci.

Pentru salariații statului, civili și militari, SCMD dorește aprobarea de urgență (aviz favorabil) a proiectului Legii unitare de salarizare, înaintat Parlamentului de Guvernul Ponta, acordarea tot de Paște a salariului minim pe economie, de 1.250 lei, promis prin Hotărâre de Guvern, sistarea acțiunilor de preluare frauduloasă a spitalelor CFR, sistarea imediată a disponibilizărilor și întreprinderea măsurilor de salvare a SIDEX Galați, Șantierului Naval Galați, Complexului Energetic Oltenia, Ford-Craiova și Combinatului de Utilaj Greu — CUG Iași (SC Fortus SA), precum și acceptarea proiectului CNSC de reluare a activității de către Fabrica de Apă Grea de la Drobeta-Turnu Severin.

În plus, SCMD solicită soluționarea crizei ‘Antena 3’ prin respectarea dreptului de preempțiune al postului la închirierea/cumpărarea spațiului în care funcționează, declanșarea procesului de depolitizare a actului de justiție „prin numirea firească în funcția de procuror general a președintelui Asociației Procurorilor din România, recunoscut ca lider de profesioniștii din sistem”.

„Dacă Guvernul nu își asumă îndeplinirea acestor solicitări, conform unui grafic, asupra căruia ne vom pune de acord, începând cu 6 martie vom susține până la Victorie un singur lucru — DEMISIA! Și vom apela și la președintele Klaus Werner Iohannis, rugându-l să dea, de data aceasta în interes național, ‘Ordinul de luptă’: ‘A trebuit să moară bebeluși pentru ca acest guvern să cadă!'”, afirmă SCMD, într-un comunicat.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS