11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSalvați Copiii: În România, un copil sub un an moare la fiecare cinci ore, din cauze ce ar putea fi prevenite

Salvați Copiii: În România, un copil sub un an moare la fiecare cinci ore, din cauze ce ar putea fi prevenite

În România, un copil sub un an moare la fiecare cinci ore din motive ce ar putea fi prevenite, a declarat astăzi președintele executiv al organizației Salvați Copiii, Gabriela Alexandrescu, la lansarea unei campanii în cadrul căreia oamenii pot „dona timp” bebelușilor născuți prematur, scrie Agerpres. La eveniment au fost prezenți și susținătorii campaniei, Simona Halep și Horațiu Mălăele.

„O secundă de concentrare pentru mine înseamnă un punct, o înfrângere sau o victorie”, a declarat Simona Halep, care este pentru al doilea an implicată în campania ce are ca scop dotarea maternităților din România cu echipamente necesare pentru îngrijirea prematurilor. „Rog toți susținătorii mei să îi ajute”, a spus sportiva. La rândul său, Gabriela Alexandrescu a amintit că România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea infantilă, cu o medie de 8 decese la mia de nou-născuți. „În România, unul din zece copii se naște prematur și are nevoie de timp”, a spus ea.

De asemenea, Alexandrescu a amintit că în 2010 a început campania Salvați Copiii pentru dotarea maternităților. În total, au fost strânși aproximativ 7,3 milioane de lei cu care au fost cumpărate echipamente pentru 58 de maternități din 34 de județe. Ea a spus că o treime din acești bani a fost strânsă prin intermediul campaniei desfășurate alături de Dorna. Anul acesta, cei care vor să se implice în campanie pot „dona timp” pentru copiii născuți prematur. Campania „Grijă pentru Copii”, desfășurată de Dorna în parteneriat cu organizația Salvați Copiii România, intră în cel de-al patrulea an de existență. Cu susținerea Simonei Halep, proiectul le adresează românilor o nouă provocare în 2016, aceea de a dona timp, pentru a oferi o șansă la viață copiilor născuți prematur.
Pe site-ul www.dorna.ro, cei care aleg să doneze o pot face în două feluri — urmărind clipul de susținere a campaniei sau creându-și propriul clip. Dorna va aduna secundele donate din vizionarea clipurilor de susținere, iar de fiecare dată când se cumulează echivalentul a 3 luni va dona câte un echipament de specialitate dedicat îngrijirii copiilor născuți prematur.

În anul 2015 au fost finalizate lucrările de modernizare a 300 de locuri de detenţie la penitenciarele Mărgineni (200 locuri) şi Codlea (100 locuri). Directorul ANP, Cătălin Bejan a declarat că vor fi construite două noi penitenciare, unul în Berceni şi altul la Caracal, de tip modular. „Vor fi câte zece module la fiecare penitenciar a câte 100 de locuri, practic 10 peniteniciare mai mici într-unu. Fiecare va avea spaţiu de hrănit, de asistenţă socială şi curte unde să se plimbe”, a spus Bejan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS