Irak: Cel puţin 18 morţi şi 41 de răniţi, într-un atac sinucigaş cu bombă



Cel puţin 18 persoane au murit şi alte 41 au fost rănite, astăzi, în Bagdad, într-un atac sinucigaş cu bombă, comis la funerariile unui militant şiit, care a luptat împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic (SI), informează site-ul agenţiei de presă Reuters, potrivit Mediafax.

Poliţia irakiană şi surse medicale au anunţat că, în atacul de vineri, cel puţin 18 persoane au murit şi alte 41 au fost rănite. Atentatul a avut loc la o moschee dintr-o zonă predominant şiită Hay al-Amil din capitala Irakului, Bagdad. Atacul nu a fost revendicat până în prezent.

Militanţii sunniţi ai organizaţiei teroriste Stat Islamic (SI), care controlează ample regiuni din nordul şi vestul Irakului, au mai comis atentate cu bombă în Bagdad.


Atacul a avut loc la funerariile unui membru al grupării Hashid Shaabi, formată în mare parte din luptători şiiţi care sprijină Guvernul irakian şi luptă împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic.

Influenţa pe care a dobândit-o gruparea Stat Islamic în Irak a amplificat aceste tensiuni între sunniţi şi şiiţi, determinând efectuarea raidurilor aeriene de către forţele coaliţiei internaţionale conduse de SUA în regiuni din Irak şi Siria, unde militanţii islamişti se luptă să impună un califat.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 13 noiembrie 2015

Actualitate

» Ludoteca, primul pas al celor mici în lumea bibliotecii
» Destăinuiri cu actrița Tamara Popescu: Teatrul e modul meu de a iubi viața
» Pictura care vindecă
» Târg pentru Meşteşugari la Craiova
» Terapia care revoluţionează tratamentul hepatitei C
» Jandarmii au donat sânge
» Craiova pentru Colectiv
» Ambasadorul Albaniei a venit la Craiova
» „Parcuri Nationale din Polonia”, la Craiova
» Stâlpi noi în Craiova
» Irak: Cel puţin 18 morţi şi 41 de răniţi, într-un atac sinucigaş cu bombă
» Prognoza meteo pentru acest weekend
» Centrul pentru Jurnalism Independent şi Google România oferă sprijin tinerilor jurnaliști și susțin dezvoltarea data journalism-ului în România
» O altă victimă a incendiului din Colectiv a murit în Germania. Numărul decedaţilor a ajuns la 55

Publireportaj

» A zecea ediţie a dezbaterilor „Parteneri pentru Dezvoltare“, la Craiova

Dolj

» Târgul de meșteri – Vieți dedicate tradițiilor și artizanatului
» Demarează campania: „Donăm, salvăm Colectiv“
» Elevii și profesorii de top din Dolj, premiați
» Vinurile din Oltenia, la judecata degustătorilor din ţară
» Peisaje din parcuri poloneze, expuse la Universitate
» Weekend cu „Pinocchio“ şi „Invitaţie la joacă“, la „Colibri“
» Spectacolul „Antisocial“ la Craiova
» „Taifasuri Rânduite Artistic“ despre Saşa Pană
» Craiova, alături de victimele din Capitală
» Trei minori, prinși la volan pe drumurile publice
» Spectacolul “Antisocial”, la Craiova
» Dezbateri filosofice cu elevii liceelor craiovene
» Craiova: O nouă întâlnire în cadrul Clubului Melomanilor, la Biblioteca Judeţeană
» Dolj: Tânăr de 17 ani, prins la volanul unei maşini împrumutate

Gorj

» Palmaresul Festivalului de folclor „Maria Lătăreţu“
» A doua zi de proteste pentru greviștii foamei de la CEO
» Sute de gorjeni şi-au testat gratuit glicemia
» Transport agabaritic pe drumurile din Gorj
» Medic reținut pentru că a ucis un om cu maşina şi a fugit

Mehedinţi

» Mehedinţi: Amenzi rutiere de peste 45.000 de lei în doar 24 de ore

Sport

» România U21, învinsă la scor de neprezentare de Danemarca U21
» SCM înfruntă „lanterna“
» Sibiu – Craiova, derbi pentru primul loc
» Volei și handbal în sala „Ion Constantinescu“
» Filieșenii, deciși să nu piardă la Hunedoara
» Victorie muncită cu Măgura (galerie foto)
» Volei (m): Craiova a învins campioana
» Fotbal – Programe, clasamente, rezultate
» Fotbal – CSU II Craiova s-a impus în fața Măgurei Cisnădie
» Leonard Doroftei a demisionat din funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box

Magazin

» Ia te uită! – Casino Royale
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Întreruperi energie electrică de luni
» Bancul zilei
» Picătura de cunoaştere: Cum poate afecta anestezia generală funcțiile cognitive

Top