9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRăniții din Clubul Colectiv vor fi tratați în străinătate, chiar dacă nu sunt asigurați

Răniții din Clubul Colectiv vor fi tratați în străinătate, chiar dacă nu sunt asigurați

Răniții din Clubul Colectiv care au nevoie de tratament în străinătate vor pleca fie că sunt sau nu asigurați, a declarat, pentru Mediafax, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Acesta a precizat că toate costurile aferente transportului şi tratamentului pacienţilor transferaţi în clinicile din străinătate, la recomandarea medicilor, vor fi suportate de către autorităţile române, indiferent de calitatea de asigurat a pacientului.

Astfel, și bateristul trupei “Goodbye to Gravity”, Bogdan Enache, va putea fi tratat la o clinică din străinătate, chiar dacă nu este asigurat. El va pleca, astăzi, în Elveția.

Potrivit prevederilor legale, pentru a putea beneficia de tratament în statele UE, decontat de statul român, în baza formularului E112, solicitantul trebuie să fie asigurat. Cererea şi dosarul medical sunt depuse la Casa de Asigurări de Sănătate, care verifică statutul de asigurat al persoanei solicitante. În situaţia în care, în urma verificărilor, se constată că persoana nu este asigurată, cererea de eliberare a formularului nu este aprobată, iar acest lucru se comunică în scris solicitantului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS