11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProgramul „Prima Casă“, modificat de la 1 octombrie: Tinerii pot cumpăra o nouă casă mai mare

Programul „Prima Casă“, modificat de la 1 octombrie: Tinerii pot cumpăra o nouă casă mai mare

Cei care au achiziţionat sau au construit locuinţe prin programul „Prima Casă“ pot cumpăra o nouă casă mai mare şi mai scumpă, garantată tot de stat, dacă vând înainte proprietatea deţinută sau lichidează creditul garantat de stat. Aceste modificări legislative au intrat în vigoare de joi, 1 octombrie.

Programul guvernamental a fost modificat prin Ordinul nr. 1119/2015, emis de Ministerul Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial pe 28 septembrie.
Astfel, cei care au deja o locuinţă achiziţionată prin program o pot înlocui cu una cu suprafaţă utilă mai mare sau cu o valoare mai mare, cu condiţia să vândă locuinţa iniţială şi creditul acordat în cadrul programului să fie lichidat, ambele operaţiuni trebuind să fie efectuate cel mai târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuinţe, se arată într-un comunicat al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).
Totodată, plafoanele anuale de garantare vor fi gestionate în sistem revolving, astfel încât se va asigura continuitatea programului.
Sumele eliberate în urma rambursărilor creditelor acordate în cadrul programului la scadenţă sau anticipat, precum şi ca urmare a lichidării creditelor acordate iniţial pentru a achiziţiona/construi o nouă locuinţă în cadrul programului vor reîntregi plafonul total al garanţiilor, acesta fiind utilizat de bănci pentru acordarea de noi garanţii.
Perioada de executare a garanţiilor în care beneficiarii vor putea plăti ratele restante a fost majorată.
Astfel, plata garanţiei acordate în cadrul programului se va efectua în maximum 90 de zile de la formularea cererii de plată, nu în maximum 90 de zile de restanţă.
Ordinul prevede detalierea modalităţii în care finanţatorii pot renunţa la cererile de plată, precum şi a posibilităţii repunerii beneficiarului în drepturile şi obligaţiile aferente contractelor de credit şi de garantare, după ce plata garanţiei a fost efectuată.
Retragerea cererii de plată se poate face până în penultima zi de efectuare a plăţii valorii de executare a garanţiei de către Ministerul Finaţelor Publice, beneficiarul putând recurge o singură dată la această facilitate.
De asemenea, actul normativ reglementează situaţia de preluare/cedare a locuinţei şi a finanţării garantate, respectiv situaţia în care soţia sau soţul preia sau cedează dreptul de proprietate dobândit prin achiziţionarea/construirea unei locuinţe în cadrul programului, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separaţiei de bunuri, prin convenţie matrimonială.
FNGCIMM a acordat în primele şase luni peste 15.600 de garanţii pentru programul „Prima Casă“, cu 40% mai multe decât în prima jumătate a anului trecut, ajungând la 1,3 miliarde de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS