11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateKovesi: Un cetățean ne-a cerut un ghid de prindere a corupților

Kovesi: Un cetățean ne-a cerut un ghid de prindere a corupților

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că primește sesizări de la persoane fizice despre fapte de corupție, însă o solicitare deosebită a fost cea prin care un cetățean a solicitat un ghid despre depistarea și prinderea corupților.
Din această privință, Kovesi susține că tot ceea a făcut DNA în ultimii ani a dus la schimbarea mentalităților.
Ea a adăugat, în interviu, că este necesară o interdicție legislativă clară ca persoanele condamnate pentru fapte săvârșite în timpul mandatului să nu mai poată exercita funcții publice.
În privința problemelor invocate de Fisc în recuperarea prejudiciilor, Kovesi consideră că aceste aspecte nu sunt recente și că ar fi trebuit făcute publice mai demult, adăugând că este important, totuși, că instituțiile statului au început un dialog pe această temă, chiar dacă a fost provocat de DNA.
Ea a făcut referire și la „imunitatea pe viață pe care o au miniștrii sau foștii miniștri’, situație ‘unică’, și apreciază că o modificare legislativă este necesară pentru ‘a echilibra într-un fel aceste imunități’.

AGERPRES: În ultimii ani, activitatea procurorilor anticorupție a crescut de la lună la lună. Amplificarea activității DNA cere și mai multe resurse umane și materiale?
Laura Codruța Kovesi: Cu siguranță da. Spre exemplu, dacă luăm datele statistice din acest an, în prezent avem în lucru peste 6.600 de dosare, care sunt repartizate unui număr de aproximativ 110-120 de procurori, dar să nu uităm că la începutul anului aveam un stoc de 4.100 de dosare rămase de anul trecut. Numărul dosarelor care se înregistrează în DNA crește de la an la an și cu siguranță o suplimentare a resurselor umane este binevenită.

AGERPRES: Dar și cele materiale?
Laura Codruța Kovesi: Avem nevoie și de resurse materiale mai ales atunci când discutăm de dosare în care sunt prejudicii și este necesar să dispunem expertize. Intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală a adus o dispoziție obligatorie pentru procurori, și anume ca atunci când cei suspectați în dosarele noastre solicită efectuarea unor expertize, acestea sunt obligatorii. Pe lângă cheltuielile care sunt necesare cu efectuarea expertizelor sau alte cheltuieli judiciare, desigur că sunt necesare și cheltuieli pentru buna funcționare a instituției. Tot noul Cod de procedură penală ne obligă, spre exemplu, să copiem dosarele și să le furnizăm persoanelor care sunt cercetate în dosar. Acest lucru nu era obligatoriu înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. Astfel că toate cheltuielile cu copierea dosarelor presupun și cheltuieli materiale. Deci, ca orice instituție publică, avem și noi nevoie de diferite sume de bani pentru astfel de cheltuieli.

AGERPRES: Anul trecut, valoarea prejudiciilor reținute în dosarele DNA a fost una foarte importantă. Se menține și în acest an?
Laura Codruța Kovesi: Da, desigur că se menține. Instituirea măsurilor asigurătorii și aplicarea instituției confiscării extinse este o prioritate pentru procurorii din DNA. În primele nouă luni ale anului sunt peste 187 de milioane de euro valori indisponibilizate de către procurori prin instituirea unor sechestre, prin blocarea unor sume de bani sau ridicarea acestora și depunerea în diverse conturi bancare. Este important ca, pe lângă investigația penală, să existe și o investigație financiară, să încercăm să recuperăm prejudiciile mai ales atunci când ele sunt cauzate statului și bugetului de stat, pentru că în principal acest gen de fapte le investighează DNA. Și, nu în ultimul rând, este important să dispunem și confiscări pe sumele de bani pe care persoanele pe care le cercetăm le dobândesc în mod ilicit.

AGERPRES: Ați declarat recent că ANAF trebuie să recupereze 310 milioane de euro. ANAF spune că e vorba de 150 de milioane euro, pentru că restul nu pot fi recuperați.
Laura Codruța Kovesi: Este important că ANAF a fost sensibilă la ce am declarat cu puțin timp în urmă. Valoarea sumelor de bani care trebuie confiscată noi o avem în hotărârile judecătorești care sunt date doar în dosarele DNA și pe care le monitorizăm inclusiv prin număr de sentințe — știm exact câte hotărâri judecătorești sunt și de aceea știm exact și sumele de bani care trebuie confiscate. Este important, totuși, că instituțiile statului au început un dialog, chiar dacă provocat de DNA, dar cel mai important este să se găsească și măsuri. Așa cum am văzut din punctul de vedere trimis de ANAF, sunt foarte multe situații în care ei spun că nu pot executa aceste hotărâri definitive și nu pot valorifica sumele de bani confiscate. Este important să fie adoptate măsuri legislative, administrative, de reorganizare instituțională dacă este necesar. Ceea ce este, totuși, îngrijorător este că aceste motive pentru care nu s-au executat hotărârile judecătorești nu au apărut la începutul acestui an. Probabil, ele existau și în anii anteriori și probabil nimeni nu a dat atenție modificării acestor impedimente și executării efective a tuturor bunurilor confiscate. Ministerul Justiției a susținut și susține că este necesară înființarea unei noi agenții. Da, poate este necesară, nu contest acest lucru, dar cred că mult mai important este ca, pe lângă înființarea unei agenții noi să fie rezolvate și celelalte impedimente semnalate în comunicatul ANAF. Este important ca acele două instituții să găsească o soluție comună și să înceapă efectiv executarea acestor sume. Noi am tras și în cursul anului trecut un semnal de alarmă, și cu ocazia prezentării raportului de activitate. Iată că a trecut aproape un an și nu s-a rezolvat în niciun fel această problemă.

AGERPRES: Câte comisii rogatorii ați solicitat în acest an?
Laura Codruța Kovesi: Numărul comisiilor rogatorii a crescut în acest an. Sunt peste 60 de solicitări pe care le-am transmis în general colegilor din statele membre ale Uniunii Europene, dar și din afara UE. Din investigațiile noastre, de foarte multe ori rezultă că anumite părți ale activității infracționale s-ar fi desfășurat în străinătate, dar de foarte multe ori prin aceste comisii rogatorii încercăm să identificăm bunuri și valori care pot fi supuse sechestrului.

AGERPRES: Au apărut metode noi de comitere a infracțiunilor descoperite de procurori?
Laura Codruța Kovesi: N-aș putea spune că au apărut metode noi. Tipologiile de comitere a faptelor de corupție — cele clasice sau cele conexe de corupție — se mențin cam aceleași. Ceea ce este nou, dacă putem să spunem așa, este modalitatea de secretizare, de confidențializare, de ascundere a modului în care se comit astfel de fapte. Observăm că suspecții din dosarele noastre își iau tot mai multe măsuri de precauție atunci când comit astfel de fapte, se încearcă încheierea unor contracte — de genul contracte de consultanță, contracte de închiriere — pentru a disimula diferite sume de bani care se dau cu titlu de mită sau de alte foloase. N-aș putea să spun că avem infracțiuni noi sau metode noi de comitere, ci doar metode noi de ascundere sau de a încerca să ascundă modalitatea de comitere a unor fapte.

AGERPRES: Unele afirmații ale politicienilor la adresa DNA au fost considerate de către Inspecția judiciară, în mod repetat, ca aducând atingere independenței justiției. Ce se întâmplă mai departe, dincolo de acest verdict?
Laura Codruța Kovesi: Dincolo de acest verdict nu se întâmplă nimic. Nu se aplică niciun fel de sancțiune, nici pecuniară, nici de altă natură, politicienii nu sunt opriți în niciun fel să mai dea astfel de declarații. Ceea ce este important pentru sistemul judiciar și, în primul rând, pentru DNA este să tragă un semnal de alarmă atunci când astfel de declarații depășesc cadrul legal, atunci când întreaga activitate a instituției este umbrită prin aceste declarații, atunci când se pune sub semnul întrebării asupra independenței sau imparțialității unei instituții. Sper să existe o sancțiune din partea cetățenilor atunci când merg la vot cu privire la politicienii care atacă în mod repetat activitatea DNA și o fac într-un mod total nejustificat.

AGERPRES: Ați afirmat că arestând tot nu este soluția pentru reducerea corupție. Ce poate schimba DNA în România și ce nu?
Laura Codruța Kovesi: Da, într-adevăr, cred că în această luptă de combatere a corupției, mai ales la nivel înalt, nu este suficientă doar o instituție cum este DNA și cred că ceea ce facem noi trebuie dublat întotdeauna de măsuri preventive. Cred că ceea ce a făcut DNA în ultimii ani a dus la schimbarea mentalităților. Sunt foarte mulți cetățeni revoltați de faptul că li se pretinde mită, care vin să reclame acest lucru. Sunt foarte mulți funcționari de instituții cărora li se oferă mită și vin și ne sesizează cu privire la aceste lucruri. Cred că foarte mulți dintre funcționarii care lucrează în ministere au devenit mai atenți, mai corecți cu documentele pe care le întocmesc, tocmai datorită acțiunilor pe care DNA le-a făcut. Cred că o modificare a mentalităților, o creștere a (încrederii — n.r.) cetățenilor în instituțiile judiciare se datorează dosarelor și activității desfășurate de DNA.

AGERPRES: Aveți o relație bună cu Guvernul? V-au respins vreo solicitare?
Laura Codruța Kovesi: Dacă ne referim la o relație instituțională, da, avem o relație instituțională bună. Pot să spun că la solicitările pe care le-am făcut de suplimentare a anumitor posturi, a bugetului, da, am primit răspuns. Nu în prima lună după solicitare, dar oricum am primit răspuns favorabil. Deocamdată nu avem cereri către Guvern care să ne fi fost respinse.

AGERPRES: Există în lucru în prezent dosare care se referă la activitatea actuală a unor membri ai Executivului?
Laura Codruța Kovesi: Nu vă pot răspunde, nu este informație publică în acest moment.

AGERPRES: Cum vedeți rezolvat impasul creat în urma respingerii cererilor de ridicare a imunității în cazul unor parlamentari sau miniștri? Unele anchete s-au oprit iar în altele procurorii nu au mai putut să ia anumite măsuri.
Laura Codruța Kovesi: Din păcate, este un vot politic care blochează o anchetă judiciară, lucru care nu ar trebui să se întâmple. Și poate că nu se întâmplă în alte țări din Uniunea Europeană. Cred că o modificare legislativă ar fi extrem de importantă. Dacă ar fi să ne raportăm la persoane care au anumit statut în România — și dacă m-aș referi la statutul magistraților, și ei beneficiază de imunitate — trebuie obținut un aviz înainte de a fi percheziționați, reținuți sau arestați preventiv. Însă, dacă mă refer la imunitatea pe viață pe care o au miniștrii sau foștii miniștri, aceasta este unică. Nu poți să anchetezi un ministru sau un fost ministru în lipsa unei aprobări din partea Parlamentului, spre exemplu, dacă acel ministru deține și calitatea de parlamentar. În aceste situații, anchetele se blochează și nu pot să-și urmeze cursul. Spre exemplu, sunt situații în care foști miniștri dețin în continuare bunurile despre care există suspiciuni că ar fi fost obținute cu titlu de mită. Pentru nicio persoană din România nu există o astfel de imunitate. Nici măcar pentru magistrați sau parlamentari, care se bucură de imunitate doar în ceea ce privește arestarea și percheziționarea. Deci, cred că o modificare legislativă cel puțin în a echilibra într-un fel aceste imunități este necesară.

AGERPRES: Anchetele DNA care ar putea viza persoane cu funcții publice importante pot să conducă la o criză politică sau economică în România, așa cum se vehiculează în media? Adică simțiți presiuni de undeva?
Laura Codruța Kovesi: Noi nu avem legătură cu ce se întâmplă în spațiul politic sau în spațiul economic. Desigur că, atunci când sunt implicate persoane care dețin în același timp și calitatea de politician într-un partid, cu siguranță se poate vorbi despre o criză politică. Am auzit discuții de acest gen, însă nu e problema noastră. Noi anchetăm persoane pentru presupuse fapte de corupție și le anchetăm pentru că la un anumit moment, la momentul anchetei sau la momentul comiterii faptei penale dețin o funcție într-o instituție publică. Cred că ar fi binevenit a se lămuri această problemă de a deține simultan și o funcție într-un partid, și o funcție într-o instituție publică. Nu este problema DNA că un președinte de consiliu județean pe care noi îl investigăm într-o anchetă are, în același timp, și calitate de președinte de partid sau o altă funcție de conducere într-un partid. Noi nu-l anchetăm pentru că face parte dintr-un anumit partid, ci noi anchetăm fapte penale, persoane care dețin anumite funcții în instituțiile publice. Cred că dacă această problemă a diferențierii între funcția politică și funcția publică ar fi lămurită, atunci nici DNA n-ar fi acuzată că face dosare cu politicieni. În principal, noi avem o competență stabilită expres prin lege și pe care nu o modificăm în funcție de cum o persoană sau alta devine membru al unui partid sau al altui partid.

AGERPRES: Ultima acuzație la adresa DNA este că blocați fondurile europene. Cum comentați?
Laura Codruța Kovesi: Este total falsă această acuzație. Pot să vă zic că, în prezent, procurorii din DNA au înregistrat în primele nouă luni ale anului în jur de 800 de dosare cu fonduri europene. Marea majoritate a sesizărilor sunt venite de la instituții ale statului care au atribuții de control pe aceste fonduri, în principal Corpurile de control ale diferitelor ministere. Sunt foarte multe sesizări venite și de la persoane fizice, peste 450 de dosare cu acest obiect au fost soluționate doar în nouă luni de procurorii DNA. Am observat că de foarte multe ori aceste sesizări vizează doar anumite vicii de procedură care nu întotdeauna atrag și o răspundere de natură penală. Deci, nu orice viciu într-o procedură cu fonduri europene este neapărat o infracțiune. Însă, de ce susțin că aceste acuzații sunt nefondate: noi nu anchetăm oportunitatea cheltuirii fondurilor europene, noi anchetăm anumite infracțiuni legate de folosirea fondurilor europene. Sunt situații în care, spre exemplu, se efectuează proceduri de achiziție publică cu fonduri europene în care anumite persoane, de obicei membri ai unor comisii care organizează licitații, spre exemplu, sunt implicați în fapte de natură penală. Noi investigăm doar acele persoane, fără a avea vreo legătură directă cu procedura în sine. Noi dacă spre exemplu facem investigație cu privire la o persoană care furnizează date despre licitația care urmează să aibă loc, putem investiga acea persoană, dar noi nu avem legătură mai departe cu ce se întâmplă în licitație. Fiecare minister, fiecare instituție publică poate să-și continue licitația, poate să refacă licitația, să respecte legea în ceea ce privește achiziția publică. Nu este problema DNA cum cheltuie ei banii, cum desfășoară licitația mai departe dacă în desfășurarea acelei licitații sau în modul în care se cheltuie banii din fonduri europene nu se comite o infracțiune de competența DNA.

AGERPRES: Sunt foarte multe voci care spun că, deși s-au reclamat posibile fapte de corupție în legătură cu finanțarea partidelor, nu există nicio finalizare. Sunt dosare în acest sens în lucru la DNA?
Laura Codruța Kovesi: Sunt foarte multe dosare finalizate. Deja unele dintre ele și cu condamnări care au legătură cu finanțarea campaniilor electorale. Nu există într-adevăr un dosar privind ‘campania electorală X’ sau ‘campania electorală Y’, ci există mai multe persoane care de-a lungul timpului au fost investigate, trimise în judecată sau condamnate pentru că în anumite momente au beneficiat de foloase pe care ulterior le-au folosit în campaniile electorale, au fost funcționari publici care au primit cu titlu de mită diverse sume de bani, pe care le-au furnizat în campaniile electorale. Sunt foarte multe exemple în acest sens.

AGERPRES: Există o îngrijorarea în rândul opiniei publice că denunțătorii care scapă de răspunderea penală sau beneficiază de reducerea pedepsei rămân și cu banii obținuți prin fapte de corupție. Este justificată?
Laura Codruța Kovesi: Nu este justificată. Situațiile în care procurorii aplică dispozițiile din lege, potrivit cărora pedeapsa se reduce la jumătate pentru că persoana care este suspectă a colaborat cu autoritățile, sunt foarte rare. Avem în jur de 30 de cazuri, cel puțin în acest an, în care s-au aplicat aceste dispoziții. Întotdeauna la infracțiunile de dare de mită, trafic de influență sau luare de mită, sumele care au fost oferite cu titlu de mită se confiscă. Probabil că acest lucru nu este întotdeauna clar înțeles, însă cei care fac astfel de denunțuri nu rămân cu banii dacă se face o investigație pentru faptele respective.

AGERPRES: În ce măsură procurorii DNA au utilizat un instrument nou introdus în legislația penală, și anume acordul de recunoaștere a vinovăției?
Laura Codruța Kovesi: În foarte puține situații s-a aplicat această instituție nouă. Avem în acest an în jur de 8 acorduri de recunoaștere a vinovăției, care au fost transmise instanței de judecată. Această instituție nu este aplicată în DNA pentru că pedeapsa maximă pentru care se poate aplica un astfel de acord de vinovăție trebuie să fie de 7 ani. De obicei, infracțiunile pe care noi le investigăm au o pedeapsă mai mare de 7 ani. Poate ar fi bine ca această limită să fie majorată, în așa fel încât și procurorii din DNA să poată aplica această instituție, care are anumite avantaje. În primul rând, se degrevează instanțele de judecată de judecarea multor cauze de corupție, apoi timpul în care se soluționează un proces este mult mai scurt. Ce este important de spus este că acest acord de vinovăție nu reprezintă o negociere între procuror și cel care comite o faptă de corupție, ci reprezintă un act de recunoaștere a faptei comise, a încadrării juridice, se stabilește o pedeapsă, care ulterior este verificată de un judecător. Deci, nu procurorul aplică celui pe care îl cercetează o anumită pedeapsă, ci judecătorul care verifică modul în care s-a încheiat acest acord de recunoaștere a vinovăției. Pot să vă spun că au fost foarte multe situații, chiar în dosare în care au fost implicate persoane cu notorietate, în care acestea au dorit să încheie un acord de recunoaștere cu procurorii, însă acest lucru nu s-a putut realiza pentru că pedeapsă prevăzută pentru infracțiuni era mai mare de 7 ani.

AGERPRES: Cum vedeți faptul că anumiți demnitari, aleși locali sau șefi de instituții revin în funcții, deși au fost arestați preventiv sau condamnați?
Laura Codruța Kovesi: Este o lacună a legislației. Există, din păcate, foarte multe situații în care persoane condamnate pentru corupție continuă să exercite funcții publice, de obicei exact aceeași funcție pentru care au fost condamnați. Dacă ar fi să fac o paralelă între magistrați și ceilalți care dețin funcții publice, pot să vă spun că la magistrați în momentul trimiterii în judecată ei sunt suspendați din funcție. Din păcate, pentru parlamentari, pentru președinți de consilii județene sau pentru alte persoane care conduc instituții publice această regulă nu este aplicabilă. De foarte multe ori am văzut președinți de CJ sau primari care au ieșit din arest preventiv și s-au dus la primărie sau la CJ și au continuat să-și exercite funcțiile, am văzut parlamentari care au fost condamnați și care au mers în continuare în Parlament. Cred că ar trebui să existe o modificare legislativă și să existe o interdicție clară de a mai exercita funcții publice în situația în care persoanele sunt condamnate pentru astfel de fapte.

AGERPRES: Ați criticat anumite proiecte aflate în Parlament referitoare la Codul penal și cel de procedură penală iar recent ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat că nu crede că vreo modificare va fi adoptată dacă nu are și avizul Ministerului Justiției. Vă liniștește?
Laura Codruța Kovesi: Nu, desigur că nu mă liniștește. Ne-am obișnuit ca la fiecare două sau trei săptămâni să mai apară câte un proiect de modificare a Codului penal, a Codului de procedură penală sau a legii de organizare judiciară, prin care nu se încearcă ajutarea instituțiilor din sistemul judiciar, ci dimpotrivă, se încearcă limitarea atribuțiilor pe care le avem, limitarea instrumentelor pe care le folosim în investigațiile noastre. Sunt foarte multe proiecte de lege care se propun direct în Parlament. Nu sunt sigură că pe toate aceste proiecte Ministerul Justiției le avizează sau nu. Am văzut de foarte multe ori situații în care, deși sistemul judiciar a făcut anumite propuneri de modificare, ele nici măcar nu au fost luate în discuție sau nici măcar nu au fost trecute pe ordinea de zi în Parlament. Deci, cu siguranță din această perspectivă nu putem să stăm liniștiți. Există, dacă putem să spunem așa, o presiune a acestor modificări legislative, pentru că niciodată nu știm de ele din timp, niciodată nu știm ce apare pe ordinea de zi. Spre exemplu, chiar luni a fost un astfel de proiect despre care noi nu știam. A fost depus undeva în luna iunie, s-a discutat luni și era un proiect care sigur limita atribuțiile instituțiilor judiciare dacă el ar fi fost adoptat.

AGERPRES: Care a fost mecanismul infracțional care v-a atras atenția cel mai mult?
Laura Codruța Kovesi: Nu aș putea să zic că un anumit mecanism infracțional mi-a atras atenția în mod deosebit, dar cu siguranță ne-au atras atenția anumite dosare în care obiectul mitei a fost relativ mare. Am avut situații în care obiectul mitei a fost de 1,5 milioane euro, au fost situații în care valoarea unui potențial prejudiciu a fost de 300 de milioane de euro, am avut persoane cercetate că au primit foloase sau obiect al mitei sume de 9 milioane de euro. Deci, când vedem astfel de sume, cu siguranță putem să spunem că ne atrag atenția.

AGERPRES: După mai multe dosare privind anumite infracțiuni, s-a cerut vreodată DNA expertiza în vederea elaborării unor proiecte legislative pentru eliminarea textelor care permit fraudarea ușor a unor mecanisme?
Laura Codruța Kovesi: Da, de multe ori ni se cere punctul de vedere, de cele mai multe ori acest punct de vedere ni se solicită de către Ministerului Justiției și CSM. Desigur că de fiecare dată furnizăm observații. Important este, totuși, cât de mult se ține cont de aceste puncte de vedere. Vedem de foarte multe ori că se adoptă acte normative în Parlament sau prin ordonanță de urgență iar persoanele care sunt primele chemate să le aplice nu sunt consultate. Sunt foarte mulți funcționari, de exemplu, din ministere care ne spun că și-ar dori ca legea privind achizițiile publice să fie modificată, să fie niște reguli clare și transparente pentru ca aceia care le aplică să fie puțin mai protejați. De foarte multe ori există dispoziții legale interpretative, dispoziții legale care creează confuzie în rândul funcționarilor publici sau al celor care trebuie să aplice astfel de dispoziții și cred că, atunci când se modifică o lege, primul punct de vedere și cel mai important trebuie să fie al celor care aplică această lege, pentru că ei se confruntă zi de zi cu problemele și ei știu ce anume creează confuzie și ce anume nu creează confuzie.

AGERPRES: De ce doar colaborarea SRI — DNA a fost pusă sub semnul întrebării de o anumită parte a opiniei publice, nu și colaborarea cu alte structuri de informații?
Laura Codruța Kovesi: Asta cred că trebuie să vă răspundă cei care au făcut aceste aprecieri. Pot să vă spun că DNA lucrează cu toate serviciile de informații la fel de bine în baza legii, în baza protocoalelor care sunt încheiate. În acest an au venit 24 de sesizări de la Serviciul Român de Informații care au constituit un punct de plecare în dosarele penale. Spre exemplu, structurile Ministerului Administrației și Internelor ne-au trimis 204 sesizări. Deci, noi cooperăm cu toate instituțiile statului. Ceea ce este important de spus — și nu este valabil doar pentru serviciile de informații, ci în general pentru instituțiile care au atribuții de control — este ca, atunci când un funcționar intră în posesia unei informații despre comiterea unei fapte de corupție, este obligat, potrivit dispozițiilor legale, să ne furnizeze acea informație. Omisiunea de a ne sesiza sau a ne transmite o astfel de informație poate să atragă chiar și o răspundere penală. Deci, este important ca și ofițerii din SRI sau din celelalte servicii de informații, atunci când află despre astfel de fapte, să ni le și trimită.

AGERPRES: Sunt voci care susțin că DNA are reușite în cazul arestărilor preventive pentru că s-ar baza pe anumiți judecători în instanțe. Cum comentați?
Laura Codruța Kovesi: Este o acuzație total falsă. Sunt situații în care propunerea de arestare preventivă este admisă de un judecător, de fiecare dată contestația este judecată de alt judecător, ulterior eventuale prelungiri sau eventuale cereri pentru eliberare se judecă întotdeauna de alți judecători. Am avut situații în anumite dosare complexe în care procurorii au solicitat de mai multe ori prelungirea arestării preventive, să apară riscul incompatibilității judecătorilor la judecarea dosarului pe fond. Aceasta tocmai pentru că fiecare cerere referitoare la măsurile preventive a fost judecată de un alt complet. Eu cred că între procurori și judecători trebuie să existe un dialog instituțional în cadrul unor întâlniri profesionale la seminarii, la diverse traininguri pe care le facem împreună, dar niciodată procurorii din DNA nu au avut altfel de relații cu judecătorii decât cele instituționale și cele legale. Întotdeauna repartizarea cererilor DNA se face de către președintele instanței, conform regulamentelor, prin repartizarea aleatorie. Niciodată procurorii nu aleg un anumit judecător, pentru că nu pot să facă acest lucru.

AGERPRES: Este DNA un model de exportat?
Laura Codruța Kovesi: Da, categoric că este un model de exportat. Cred că rezultatele obținute de DNA, investigațiile efectuate în ultimii ani, dar și condamnările obținute ne duc la această concluzie. De foarte multe ori suntem chemați, prin procurorii pe care îi avem în diferite programe, să furnizăm expertiză altor state membre ale Uniunii Europene sau altor state care doresc să acceadă la UE. Sunt foarte multe situații în care colegi de-ai noștri sunt experți în diverse programe. De altfel, și Raportul Anticorupție, care a fost întocmit anul trecut la nivelul UE, a arătat că DNA este una dintre cele 5 instituții ale UE care poate fi dată ca exemplu de bune practici.

AGERPRES: Ați vorbit în repetate rânduri de numărul mare de sesizări de la cetățeni, dar și de faptul că primiți încurajări de la aceștia. Care a fost cea mai neașteptată propunere venită de la populație?
Laura Codruța Kovesi: Pe lângă plângerile penale pe care le primim de la cetățeni, de foarte multe ori primim și încurajări și felicitări pentru activitatea pe care o facem. Dacă ar fi să mă refer la o propunere mai neobișnuită, da, într-adevăr, este una care mi-a atras atenția. Este vorba de un cetățean care ne-a spus că știe că DNA este implicată în multe investigații și că are foarte multe dosare complexe și de aceea ar trebui ca DNA să furnizeze un ghid pentru cetățeni prin care să-i învețe cum să prindă infractori care comit acte de corupție, ce metode să folosească și să încercăm să-i învățăm pe toți cetățenii cum să-i depisteze pe cei care comit fapte de corupție. Mi s-a părut un pic diferită această solicitare față de cele pe care le primim în mod obișnuit.

AGERPRES: Ați dorit vreodată să renunțați?
Laura Codruța Kovesi: Nu și nici nu îmi doresc să renunț.

 

AGERPRES

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS