14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitate Egiptul şi Arabia Saudită - posibili clienţi pentru navele Mistral

Egiptul şi Arabia Saudită – posibili clienţi pentru navele Mistral

După ce joi ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, declara la posturile de televiziune că există deja mai multe ţări interesate să cumpere navele Mistral care nu au mai fost livrate Rusiei, o altă „sursă oficială” franceză, citată de „Le Monde”, dădea asigurări vineri că Egiptul şi Arabia Saudită candidează deja la achiziţionarea navelor respective. Nu este exclus, comentează „Le Monde”, ca informaţia să fie reală. Din surse informate franceze s-a aflat că preşedintele Hollande, invitat de onoare la inaugurarea – joi – a noului Canal de Suez, lărgit, s-a întreţinut cu omologul său egiptean, Abdel Fattah Al-Sissi, în legătură cu încheierea de noi contracte, după mega afacerea realizată de Franţa prin livrarea către Egipt a avioanelor Rafale şi a unor fregate multifuncţionale. Discuţiile, spun surse informate franceze şi din Cairo, au avut loc în contextul angajamentului ambelor ţări în lupta împotriva terorismului. François Hollande a subliniat într-o declaraţie pentru „Le Monde” că lupta împotriva terorismului se situează în „inima relaţiei franco-egiptene”.”Noi, a mai spus Hollande, vrem să facem în aşa fel încât Egiptul să se poată apară în faţa teroriştilor..Vrem să dăm Egiptului mijloace de acţiune şi Franţei mijloacele necesare pentru a se apară…Acesta este sensul livrării primelor avioane de lupta Rafale”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS