11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJoe Biden şi-ar putea prezenta candidatura la preşedinţia SUA

Joe Biden şi-ar putea prezenta candidatura la preşedinţia SUA

„The New York Times” informează că actualul vice-preşedinte american, Joe Biden, intenţionează să-şi prezinte candidatura la preşedinţia Statelor Unite la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Surse din anturajul acestuia au declarat, sub anonimat, că directorul de cabinet al vice-preşedintelui american ar fi început deja să-şi organizeze întâlniri cu sponsorii viitoarei campanii electorale a acestuia. Din aceleaşi surse s-a aflat că ceea ce l-a împins pe Biden să se gândească la o eventuală candidatură a fost decesul fiului său, Beau, la doar 46 de ani. Beau a fost de fapt cel ce l-a împins pe tatăl său să se lanseze în cursa electorală precedentă, alături de Obama şi, aşa cum s-a exprimat Biden, poate şi de data aceasta fiul l-ar fi determinat să candideze din nou. (Joe Biden, înainte de a fi ales de Obama drept partener de lista în alegerile prezidenţiale precedente, a mai intrat în cursa prezidenţială participând la scrutinurile primare din 1998 şi 2008).

Hillary Clinton – în continuare favorită în sondajele de opinie

Este ştiut însă faptul că Hillary Clinton este în continuare considerată favorită în alegerile primare pentru desemnarea candidatului democrat la preşedinţia SUA, scrutin ce urmează să înceapă în luna februarie 2016. În ultimele săptămâni, imaginea acesteia a început însă să fie umbrită de mai multe dezvăluiri privind acţiuni ilegale ale acesteia în perioada în care a deţinut funcţia de Secretar de Stat. Este vorba, în principal, de acuzaţia că în perioada 2009-2013, când a deţinut funcţia respectivă, a utilizat un sistem de comunicare privat, ceea ce face imposibil accesul legal la arhiva oficială privind politica externă americană. Presa americană relatează de asemenea că, deşi Hillary Clinton este favorită în sondajele de opinie din acest moment, există semnale conform cărora senatorul independent Bernie Sanders se bucură de o mare simpatie în aripa de stânga a Partidului Democrat şi ar putea, astfel, să devină un pericol pentru ea la alegerile primare din statul New Hampshire unde de regulă începe cursa pentru obţinerea candidaturii din partea Democraţilor la preşedinţia SUA.
_________________________________________________________________

Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS