Primele trei aparate Rafale din cele 24 contractate de Egipt îşi iau zborul marţi de la baza Istres de lângă Marsilia cu destinaţia Cairo. Mareşalul Al Sissi, omul forte al Egiptului, ţine neapărat ca avioanele respective să participe la parada care va avea loc în ziua de 6 august, alături de fregata franceză multi-misiuni Fremm, livrată deja în urmă cu câteva săptămâni. Ceremonia din 6 august inaugurează lărgirea Canalului de Suez, practic dublarea lui.
„Noile echipamente militare de elită livrate de Franţa vor întări capacitatea de apărare a Egiptului”, a declarat ambasadorul egiptean la Paris, Ehab Badawy, la ceremonia de predare ce a avut loc luni la baza militară franceză de la Istres. Patru piloţi egipteni sunt deja capabili să piloteze avioanele Rafale. Pregătirea avioanelor a fost făcută într-un timp record, contractul fiind semnat la 16 februarie. Au fost necesare unele modificări, întrucât avioanele respective erau concepute în conformitate cu normele franceze şi standardele NATO, totul trebuind să fie apoi serios testat. Contractul cu Egiptul, reamintesc analiştii de specialitate francezi a intervenit după un alt contract consistent privind livrarea a 24 avioane Rafale Qatarului. Această preocupare în zona Orientului Mijlociu pentru achiziţionarea de echipamente militare vizând întărirea capacităţii de apărare a ţărilor respective este pusă în legătură , fără doar şi poate, de către analişti de situaţia din regiune, afectată îndeosebi de acţiunile forţelor aşa numitului stat Islamic.
Probleme contractuale cu India
Premierul indian Narendra Modi a comandat, şi el, 36 de aparate Rafale pe care le doreşte livrate cât mai rapid pentru a înlocui avioanele MIG sovietice. Numai că, un contract definitv nu a fost încă semnat din cauza unor termeni ai contractului asupra cărora nu s-a căzut încă de acord, în special cele privind garanţiile. India a decis să trateze direct cu Parisul, fără intermediar. Indienii doresc că Franţa să garanteze totul. Dacă, de pildă, intervine o întârziere de plăți, statul francez, deci contribuabilii, vor trebui să achite companiei Dassault nota de plata. Răspunsul – „politicos dar ferm”- al Parisului a fost negativ. Acest punct de fricţiuni va fi însă tranşat, spun experţi francezi, dar este nevoie de timp. În opinia lui Eric Trappier, directorul Dassault, negocierile se vor finaliza totuşi în câteva luni, având în vedere că la New Delhi este aşteptată urgent livrarea primelor 11 aparate Rafale, urmând că – în conformitate cu contractul – începând din 2018 , livrările să fie efectuate în ritm mai rapid.