16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAtac terorist criminal într-un campus universitar din Kenya

Atac terorist criminal într-un campus universitar din Kenya

Posturile de radio şi televiziune franceze au anunţat că joi, islamişti somalezi aparţinând grupului Al Chabaab, au atacat campusul universitar din localitatea Garissa, situată în apropierea frontierei cu Somalia, ucigând „cel puţin” 147 de persoane, în majoritate studenţi, şi rănind alţi 79. Corespondenţi ai agenţiilor internaţionale de presă au relatat că forţele de poliţie kenyene nu au reuşit să respingă atacul terorist decât după mai bine de 15 ore de lupte cu islamiştii. Oficiali locali consideră că atacul de la Garissa este cel mai feroce de la atentatul împotriva ambasadei americane de la Naiobi, din august 1998, soldat cu 213 morţi. Martori de la faţa locului au relatat că joi dimineaţă, foarte devreme, un comandou de islamişti înarmaţi au intrat în campusul universitar, unde au deschis focul, au lansat explozive şi au luat ostatici studenţi creştini, protejându-i pe cei de religie musulmană. Ministrul de Interne kenyan, Joseph Nkaissery, a declarat presei că operaţiunea împotriva islamiştilor s-a încheiat cu succes, patru dintre atacanţi fiind ucişi, dar cu grele pierderi în rândul studenţilor. Autorităţile kenyene oferă o recompensă de 215.000 de dolari pentru informaţii care să ducă la arestarea unei persoane numite Mohamed Mohamud, implicat în acest atentat.

Poliţia naţională a instituit stare excepţională în patru regiuni situate la graniţa cu Somalia pentru a putea preveni noi atacuri islamiste. Statele Unite au condamnat atentatul criminal din Kenya şi au propus guvernului de la Nairobi ajutor la combaterea grupurilor islamiste somaleze, tot mai dese în zonele situate de-a lungul frontierei cu Somalia. Un mesaj de solidaritate a adresat şi preşedintele Franţei, François Hollande.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS