Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior a declarat ieri, la postul de televiziune Realitatea TV, că unul dintre motivele pentru care a demisionat din funcţie a fost legat de ”eşecul adoptării legislaţiei de securitate naţională şi informaţii”, transmite Mediafax.ro. George Maior a amintit faptul că, încă înainte de finalizarea alegerilor prezidenţiale, a anunţat că îşi va depune mandatul noului şef al statului, şi a adăugat că decizia de a pleca din funcţie a avut în vedere şi o anumită practică din statele europene. ”Pe de altă parte, inteevine şi o anumită rutină şi lucrurile trebuie schimbate, este o filosofie de viaţă”, a adăugat Maior, precizând că se simte foarte bine că a făcut acest lucru.
Despre legile „Big Brother”
De asemenea, George Maior a ţinut să precizeze că au existat şi numite cauze particulare, legate de eşecul legislaţiei de securitate naţională şi informaţii, în ceea ce priveşte cele trei legi „Big Brother”: protecţia datelor, cartelele prepay şi legea securităţii cibernetice, care au fost respinse de Curtea Constituţională. Fostul şef al SRI a menţionat că, deşi nu au fost legi promovate de Serviciu, au fost susţinute la nivel conceptual. ”Dacă nu se acţionează la nivel politic, parlamentar şi nu există voinţa pentru a se pune în acord aceste legi cu Constituţia, vom avea de pierdut din perspectiva dinamicii evoluţiei internaţionale.(..) Am fost dezamăgit că aceste legi nu au fost adoptate, şi a reprezentat o cauză particulară a materializării intenţiei mele generale de a pleca din fruntea Serviciului”, a mai precizat Maior la Realitatea TV. l a adăugat că nu regretă faptul că a susţinut ”poate cu prea mare virulenţă” acest pachet legislativ. ”Îmi menţin opiniile legate de încercarea de a atrage atenţia pentru mai multă responsabilitate în stat în legătură cu securitatea naţională, într-un moment dificil”, a spus el.
Fostul şef SRI a arătat că s-a speculat mult pe tema demisiei sale, dar a ţinut să menţioneze că a fost o demisie şi nu o demitere, adăugând că este un act unilateral de voinţă. „Am avut o discuţie foarte civilizată cu preşedintele Iohannis, în acest sens”, a mai arătat Maior, precizând că a stabilit să mai comunice cu şeful statului, pe probleme strategice. ”Sunt oricând disponibil pentru discuţii, şi cu preşedintele, şi cu premierul”, a precizat fostul şef al SRI.