15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrecia întârzie îndeplinirea unor promisiuni electorale

Grecia întârzie îndeplinirea unor promisiuni electorale

Guvernul Tsipras este nevoit „ amâne aplicarea unora dintre promisiunile electorale” pentru mai târziu, pentru a recâştiga astfel încrederea partenerilor europeni, a declarat ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, citat de cotidianul italian „Corriere della Sera„.
„Nu suntem populişti, noi nu am promis lucruri irealizabile”, a subliniat Varoufakis la o reuniune cu participarea unor personalităţi cu funcţii de conducere în economie şi finanţe, organizată la Cernobbio, în nordul Italiei. „Suntem gata amânăm pentru mai târziu unele angajamente electorale dacă acest lucru se va dovedi necesar pentru a obţine încrederea partenerilor noştri„, a adăugat ministrul grec de finanţe, fără a preciza, însă, care ar putea fi promisiunile vizate de amânare. Oferind o explicaţie, dar şi pentru a nu da ocazie unor reacţii negative interne şi externe, Varoufakis a precizat Grecia are un program ce va dura patru ani, interval în care guvernul Tsipras îşi va putea îndeplini angajamentele cu care şi-a câştigat voturile ce l-au adus la putere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS