Marin Teodorescu (cunoscut mai bine sub numele de Zavaidoc) (n. 8 martie 1896, Pitești — d. 13 ianuarie 1945) a fost un cântăreț român din perioada interbelică.
Născut la 8 martie 1896 în Pitești, Marin a fost fiul Constanței și al violonistului-țimbalist lăutar Tănase Teodorescu. A mai avut un frate (Vasile) și două surori (Maria și Zoe), toți extrem de talentați la muzică.
Tatăl său a murit pe când Marin avea 14-15 ani. Deși era mezinul familiei, a fost nevoit să asigure pâinea celor din casă.
Pe 3 octombrie 1916, Zavaidoc a fost luat în armată.
Doi ani mai târziu, în 1918, acesta s-a înregimentat ca voluntar în Primul Război Mondial, pentru a-i fi aproape fratelui Vasile, și a fost înrolat la Pitești la Regimentul 44 Infanterie. L-a avut comandant pe Traian Moșoiu, care iubea cântecele bătrânești. Comandantul Traian Moșoiu a fost cel care i-a spus pe loc Zavaidoc, nume ce provine de la străvechiul zavaidoacă, ce are semnificația de năbădăioasă. Adaptat, cuvântul a devenit Zavaidoc.
I s-a încredințat apoi misiunea de a cânta răniților pe linia frontului din Moldova, în echipa condusă de George Enescu, din care făceau parte taraful lui Fănică Luca, Elena Zamora și Maria Ventura. Elena Zamora povestește în volumul „Am slujit cântecul“ despre greutățile acelor zile însângerate. Aceștia au cântat și la Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoșani, în spectacolul în care a fost decorată Ecaterina Teodoroiu.
După încheierea Primului Război Mondial, a luat ființă taraful fraților Zavaidoc, cu Vasile la vioară, Zoia la acordeon, iar Marin-Zavaidoc cu vocea. Erau chemați în toate colțurile țării. Au avut turnee la Iași, Arad și Timișoara. Au stârnit ropote de aplauze chiar și la Paris, în 1937, la Expoziția Universală, când a însoțit delegația României.
