11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratorii de bloc, obligaţi să informeze trimestrial proprietarii de cheltuielile asociaţiei

Administratorii de bloc, obligaţi să informeze trimestrial proprietarii de cheltuielile asociaţiei

Administratorii de imobile vor fi obligaţi să informeze trimestrial, în scris sau prin e-mail, proprietarii din cadrul asociaţiei despre cheltuielile, încasările, veniturile şi plăţile efectuate de asociaţie, au stabilit deputaţii, adoptând o propunere legislativă în acest sens.
Proiectul de lege a fost iniţiat de nouă parlamentari din PNL şi PSD, printre care Dan Ioniţă, Alin Tişe, Nicolae Vlad Popa, Vasilica Miron, Dumitru Oprea, şi adoptat miercuri cu 286 de voturi pentru şi niciun vot împotrivă de Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Proiectul de lege completează Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, în sensul stabilirii unei noi atribuţii în sarcina administratorilor de imobile, potrivit căreia aceştia au obligaţia de a informa, trimestrial, proprietarii din cadrul asociaţiei de care răspund, referitor la situaţia financiară cu privire la toate elementele de cheltuieli, venituri, încasări şi plăţi aferente asociaţiei de proprietari.
Administratorii pot să informeze proprietarii despre situaţia plăţilor facturilor, a conturilor bancare, dobânzilor, plăţilor salariale, despre restanţele la facturi sau situaţia lucrărilor angajate.
Iniţiatorii susţin că, prin măsura propusă, se doreşte, pe de o parte, ca administratorii să dea dovadă de o mai mare corectitudine, iar pe de altă parte, proprietarii să ia la cunoştinţă situaţia exactă a cheltuielilor asociaţiei.
Iniţiatorii apreciază că astfel se vor rezolva situaţiile a mii de acţiuni în instanţă care au ca obiect recuperarea prejudiciilor aduse de administratorii de blocuri care au folosit banii locatarilor în interes personal, iar locatarii au fost în situaţia de a achita de mai multe ori sumele aferente întreţinerii sau au suportat consecinţele opririi furnizării apei sau căldurii, cu toate că şi-au plătit dările.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS