16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSenatul a adoptat proiectul de lege privind protecția românilor care lucrează în străinătate

Senatul a adoptat proiectul de lege privind protecția românilor care lucrează în străinătate

(Foto: protv.ro)
(Foto: protv.ro)

Senatorii au adoptat astăzi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, informează evz.ro care citează Agerpres. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Muncii, Codrin Scutaru, propunerea legislativă vizează îmbunătăţirea cadrului legal pentru desfăşurarea activităţii de mediere a forţei de muncă în străinătate, precum şi stabilirea unor măsuri de gestionare şi coordonare a mobilităţii forţei de muncă în străinătate şi de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale.

În proiectul de act normativ sunt introduse reglementări precum definirea agentului de ocupare a forţei de muncă şi stabilirea clară a ariei de activitate, interzicerea perceperii de către agenţii de ocupare a forţei de muncă de la solicitanţii locurilor de muncă a unor tarife de mediere, comisioane, garanţii, sau orice alte taxe, inclusiv cele pentru transport, în contextul efectuării serviciilor de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate. De asemenea, sunt vizate clarificarea şi îmbunătăţirea condiţiilor necesare desfăşurării activităţii de mediere a angajării cetăţenilor români, prin completarea celor existente, specificarea documentelor necesare înregistrării agenţilor de ocupare a forţei de muncă la inspectoratele teritoriale de muncă, sau completarea elementelor cuprinse în ofertele ferme din contractele de mediere a forţei de muncă.

Alte reglementări din proiect se referă la obligativitatea încheierii şi în limba română a contractelor individuale de muncă în forma scrisă, stabilirea modului de transmitere a sesizărilor formulate de cetăţenii români angajaţi în străinătate asupra încălcării legislaţiei aplicabile în materie de dreptul muncii şi a clauzelor contractului individual de muncă, informarea cu privire la drepturile şi obligaţiile cetăţenilor români care lucrează în străinătate în baza contractului de mediere, sau consolidarea cadrului coercitiv în cazul încălcării dispoziţiilor legale privind funcţionarea agenţilor de ocupare a forţei de muncă, inclusiv prin impunerea unor niveluri distincte de sancţionare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS