15.1 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateComenzile noi din industrie au crescut

Comenzile noi din industrie au crescut

În anul 2014, comparativ cu anul 2013, comenzile noi din industrie au crescut în termeni nominali cu 5,8%, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
În luna decembrie 2014, comenzile noi din industrie, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), au scăzut în termeni nominali faţă de luna precedentă cu 4,7%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent au crescut cu 1,6%.

Decembrie 2014 comparativ cu noiembrie 2014

Comenzile noi din industrie, în luna decembrie 2014, comparativ cu luna precedentă, au scăzut cu 4,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria  bunurilor  de  folosinţă  îndelungată (-26,7%), industria bunurilor intermediare (-16,3%) şi industria bunurilor de uz curent  (-12,2%). Industria bunurilor de  capital  a crescut cu 6,0%.

Decembrie 2014 comparativ cu decembrie 2013

Comenzile noi din industrie, în luna decembrie 2014, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au crescut  pe ansamblu cu 1,6%, datorită creşterilor înregistrate în: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+53,6%) şi industria  bunurilor de  uz curent (+13,7%). Industria bunurilor de capital şi industria bunurilor intermediare au scăzut fiecare cu 0,5%.

Anul 2014  comparativ cu anul 2013

Comenzile noi din industrie, în anul 2014, comparativ cu anul 2013 au crescut pe ansamblu cu 5,8%, datorită creşterilor înregistrate la toate grupele industriale: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+34,3%), industria bunurilor de uz curent (+8,2%), industria bunurilor intermediare (+6,4%) şi industria bunurilor de capital (+3,8%).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS