24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAtacul armat din Paris: Cine sunt caricaturiştii ucişi în atentatul de la sediul ziarului Charlie Hebdo

Atacul armat din Paris: Cine sunt caricaturiştii ucişi în atentatul de la sediul ziarului Charlie Hebdo

Caricaturiştii Stéphane Charbonnier (Charb), directorul publicaţiei satirice Charlie Hebdo, Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski) au fost ucişi miercuri, în atacul soldat în total cu cel puţin 12 morţi, potrivit Mediafax.

Stéphane Charbonnier (Charb), una dintre cele peste 12 victime ale atacului terorist de la Paris, a fost un renumit caricaturist şi jurnalist francez, avea 47 de ani şi se afla pe lista celor mai „vânate” persoane de către reţeaua teroristă Al-Qaida. Potrivit presei franceze, Stéphane Charbonnier, cunoscut sub numele de Charb, se afla pe lista din 2013 a celor mai vânate persoane (moarte sau în viaţă) „pentru crime împotriva islamului”, potrivit unui articol publicat de Inspire, revista de propagandă teroristă a Al-Qaida. Stéphane Charbonnier a primit ameninţări cu moartea şi se afla sub protecţia poliţiei franceze, potrivit lui Richard Malka, avocatul publicaţiei Charlie Hebdo, citat de telegraph.co.uk.

Jean Cabut, una dintre victimele atacului sângeros comis miercuri contra săptămânalului Charlie Hebdo, cunoscut sub numele de Cabu, era un caricaturist şi autor de benzi desenate descris într-un documentar care i-a fost dedicat recent drept „incorect politic”. Creator al personajului Grand Duduche, Cabu a lucrat la ziare satirice ca Hara-Kiri, Charlie Hebdo şi Le Canard Enchaîné, dar a colaborat şi la realizarea mai multor emisiuni de televiziune, de tip dezbatere, precum „Récré A2”. Jean Cabut, născut pe 13 ianuarie 1938, la Châlons-en-Champagne, a urmat studii în domeniul artei la Paris, la École Estienne, şi a publicat primele sale ilustraţii în 1954, în cotidianul regional L’Union de Reims. Cariera sa a fost îngreunată de războiul din Algeria, potrivit enciclopediei online Wikipedia, fiind mobilizat timp de mai bine de doi ani (27 de luni), în timpul cărora a contribuit la realizarea ziarului armatei, Le Bled, unde mai semnează şi Philippe Labro şi Francis Veber.

Caricaturistul Bernard Verlhac, cunoscut sub pseudonimul „Tignous”, una dintre victimele atentatului de la redacţia săptămânalului francez Charlie Hebdo, era apreciat pentru sensibilitatea şi justeţea desenelor sale, relatează postul Europe1 în pagina electronică. Tignous, caricaturist francez de presă, era unul dintre colaboratorii săptămânalului satiric Charlie Hebdo. El lucra de asemenea şi pentru revistele Marianne şi Fluide glacial.

Celebrul desenator francez de presă Georges Wolinski, care se află printre cele 12 victime ale atacului comis miercuri contra săptămânalului satiric Charlie Hebdo, alături de trei confraţi – Charb, Cabu şi Tignous – era un iubitor al provocării, scrie postul Europe1 în pagina electronică. Cu un demers un pic ezitant, obraji scobiţi, purtând un sacou şi nişte pantaloni cam scurţi – care-i lasă la vedere şosetele, desenatorul de presă de la Charlie Hebdo, L’Huma sau JDD degaja o anumită eleganţă, scrie postul, republicând o întâlnire de anul trecut cu artistul. Georges Wolinski s-a născut pe 28 iunie 1934 în Tunisia, dintr-un tată polonez şi o mamă italiană, naturalizaţi francezi prin căsătorie. Desenul, pe care-l practica de la vârsta de cinci ani, va acţiona ca „un refugiu”, mărturisea artistul, iar bunicul său, un comerciant, îi furniza hârtia de desenat – „coli de împachetat prăjituri”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS