11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎnmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au crescut cu 12,9% în 2014

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au crescut cu 12,9% în 2014

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au crescut cu 12,9% în 2014, astfel că marca deține o cotă de piaţă de 4,88%, potrivit datelor publicate de Asociaţia Constructorilor Francezi de Automobile, citate de Mediafax.

În 2013, marca Dacia a avut în Franţa o cotă de piaţă de 4,35%.
Piaţa autoturismelor din Franţa a crescut anul trecut cu 0,5%, la 2,16 milioane de unităţi.

Doar mărcile Lancia, Jeep şi Lexus au înregistrat în 2014 creşteri mai puternice ale înmatriculărilor de autoturisme noi comparativ cu Dacia, însă cu vânzări mult mai mici.

Vânzările de autoturisme ale grupului Renault, de care aparţine Dacia, au crescut anul trecut cu 5,5%, la 577.625 unităţi, iar cota de piaţă a urcat la 26,64%, de la 25,38% în 2013.

În luna decembrie, înmatriculările de autoturisme Dacia noi au scăzut cu 18,8%, la 8.386 unităţi, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS