16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Manifestări culturale la Festivalul Toamna Severineană

Mehedinţi: Manifestări culturale la Festivalul Toamna Severineană

Festivalul Toamna Severineană are loc la acest sfârşit de săptămână, când domniţele şi cavalerii din Ordinul Basarabilor din Cetatea Severinului vor începe să ridice fortificaţii medievale imaginare. Aceste manifestări culturale au loc în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului Serile de Artă Medievală din Cetatea Severinului, care se vor desfăşoară până mâine în zona insulei din vecinătatea Cetăţii Severinului, de la ceasurile 11 până la apus de soare.

Manifestarea se va desfăşura sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi este organizată de Centrul Cultural Petre Ţutea în parteneriat cu municipiul Drobeta Turnu Severin şi Colegiul Naţional Traian.

Astăzi a avut loc o paradă care a un traseu cu rezonanţe istorice: Cetatea Severinului – Palatul Cultural Theodor Costescu – fântîna cinetică – str. Teodor Costescu – Hala Radu Negru – str. I.G. Bibicescu – Bd. Carol I – Palatul Cultural Theodor Costescu– Parcul gen. Dragalina – Cetatea Severinului.

Severineni se vor putea bucura vizitând: Târgul Breslelor -Târgul de Meşteşuguri Vii (expoziţii de ceramică, lemn, metal, piele, textile, instrumente populare), Cortul Armurierului (spade de Toledo, scuturi, arc englezesc, tapiserie medievală, goblenuri), Şcoala de scrimă medievală, Şcoala de Gastronomie Medievală (reţete medievale oferite publicului de Sidonia de la VES).

Vizitatorii vor putea alege între diferitele activităţi propuse până la ceasurile 8 ale serii: Teatru de păpuşi tradiţionale, Atelier de confecţionare şi mânuire de păpuşi tradiţionale, Conferinţe pe teme istorice şi pe tema amenajărilor peisagistice în siturile medievale, atelier de Teatru medieval, Atelier de oralitură, Şcoală de dans, Şcoală de tir cu arc englezesc, Atelier de Commedia dell’arte, Recital de sonete şi Atelier de heraldică.

Tematica artistică a manifestării este susţinută de Ordinul Basarabilor din Ţara Severinului, Ordinul Muşatinilor din Ţara de Sus a Moldovei şi Arcaşii de la Suceviţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS